Jucătorii de la Dinamo Bucureşti s-au prezentat sâmbătă la baza de la Săftica, dar au refuzat să facă antrenament şi să joace meciul amical pe care îl aveau programat cu FC Voluntari. Fotbaliştii au intrat în grevă pentru că nu au fost respectate datele promise de conducerea clubului pentru achitarea unor salarii restante.
Florin Prunea, manager general la Dinamo, le dă dreptate jucătorilor. "Nu sunt de acord cu gestul lor, pentru că sunt fotbaliști profesioniști, dar au dre ...
Federaţia "Solidaritate Sanitară" anunţă că se opune intenţiei Guvernului de a reduce valoare netă a sporului de condiţii periculoase şi vătămătoare pentru salariaţii din Sănătate, subliniind că, în cazul în care proiectul va trece, vor fi declanşate proteste. Reprezentanţii federaţiei "Solidaritatea Sanitară" mai spun că Guvernul dă dovadă de lipsă de interes în privinţa dialogului social, deoarece măsurile nu au fost discutate cu sindicaliştii din sănătate. ...
Franţa, paralizată de greva din transporturile publice
Luni, 09 Decembrie 2019 20:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Transporturile publice franceze erau în continuare blocate în mare parte luni, pentru a cincea zi consecutiv, în condițiile în care greva împotriva reformei pensiilor nu slăbește în intensitate: o veritabilă probă de foc pentru guvernul de la Paris, relatează AFP.
Haos total pe străzile din regiunea pariziană; cozi la rarele mijloace de transport public care merg; biciclete, trotinete, scutere se strecoară periculos printre pietonii agasați - mobilizarea masivă, demarată joi, ...
Călători nemulţumiţi şi şoferi dezamăgiţi, în ploaie. Două ore de GREVĂ de avertisment TRANSURB
Sâmbătă, 11 Mai 2019 00:03 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
„Fac grevă pe banii noştri!” – „Au scos maxi-taxi ca să stăm ca proştii în staţii?” – „Noi nu protestăm împotriva călătorilor, ci împotriva autorităţilor!" - "Şi noi ne dorim un transport civilizat”, sunt reacţiile pe care le-am surprins vineri, la ora 13,00, în Micro 19, din partea cetăţenilor nemulţumiţi că aşteptau în staţie, dar şi din partea şoferilor Transurb, care făceau grevă de avertisment.
Ploaie rece şi grevă de avertisment, de asta au a ...
Ce trasee vor fi acoperite în timpul grevei Transurb
Vineri, 10 Mai 2019 00:04 | Publicat în SOCIETATE
Pe lângă cursele convenţie, trei trasee de autobuz, unul de troleibuz şi unul de tramvai vor fi acoperite astăzi, 10 mai, în timpul celor două ore de grevă de avertisment, 12,00 – 14,00, organizată de Sindicatul Şoferilor Liberi din Transurb. Numărul mijloacelor de transport de pe traseele acoperite va fi însă, cu mult diminuat!
Galaţiul se confruntă astăzi cu prima grevă de avertisment organizată de angajaţii Transurb, după ce a rămas singurul operator de transport publi ...
Vineri, două ore fără transport în comun. Ce spune directorul Transurb
Joi, 09 Mai 2019 00:03 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Astăzi, 9 mai, se împlinesc trei ani de când celebrele maxi-taxi au dispărut, lăsând pe trasee doar mijloacele de transport în comun ale Transurb. Mâine, pe 10 mai, gălăţenii vor avea ocazia să afle, timp de două ore, ce înseamnă ca autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele să nu circule, pentru că va fi grevă de avertisment a angajaţilor companiei publice de transport local.
Sindicatul Şoferilor Liberi din Transurb a decis, marţi seara, declanşarea grevei de avertisment.„ ...
Decizia luată de Sindicatul Şoferilor Liberi din Transurb: GREVĂ de avertisment
Miercuri, 08 Mai 2019 11:00 | Publicat în EVENIMENT
Sindicatul Şoferilor Liberi din Transurb a decis, marți seară, 7 mai 2019, declanşarea grevei de avertisment, iar miercuri dimineaţă, 8 mai 2019, conducerea companiei publice de transport local a fost notificată în acest sens, ne-a declarat liderul sindical George Preda.
„Vineri, 10 mai, între orele 12,00 – 14,00 va fi grevă de avertisment la Transurb. În acest interval orar, vor circula doar cursele convenţie, nu şi mijloacele care asigură transportul public în comun, care ...
Angajaţii fabricii Nestle Timişoara vor protesta vineri în faţa sediului central al companiei din Bucureşti şi susţin că, în cazul în care nu vor primi pachetele compensatorii solicitate, la fel că în alte state membre ale Uniunii Europene, unii dintre ei vor intra în greva foamei, se arată într-un comunicat al Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară, remis Agerpres. Pe 12 martie, toţi angajaţii au purtat banderolă la mână în semn de protest, iar din data de 18 ma ...
Un președinte de CJ propune intrarea în grevă administrativă
Miercuri, 13 Februarie 2019 23:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Alin Tişe, le propune administraţiilor locale intrarea în grevă administrativă împotriva noii Legi a bugetului de stat. "Consider acest buget naţional ca fiind o răzbunare politică. De altfel, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a şi inclus Clujul pe lista celor care nu mai merită bugete pentru dezvoltare. În această situaţie, fac apel la administraţiile publice locale care se regăsesc în situaţii similare nouă şi le propun intrar ...