După cum ați putut afla din ziarul „Viața liberă”, salariații Transurb vor face grevă de avertisment pe 10 iulie, în intervalul orar 7,00 - 9,00. Pentru că transportul este un serviciu public esențial, ei trebuie să asigure o treime din activitatea pe care o desfășoară. Pentru corecta informare din timp a gălățenilor, operatorul a anunțat deja, pe site-ul propriu, modificarea programului de transport pentru intervalul orar 07,00 -09,00.
„Vă aducem la cunoștință că, urmare a notificării privind greva de avertisment, care se va desfășura în data de 10.07.2026, în intervalul orar 07,00 – 09,00, programul de transport al societății va fi diminuat pe durata grevei, conform articolului 173 din Legea nr.367/ 2022, astfel se va asigura 1/3 din programul de transport al autobuzelor, troleibuzelor și tramvaielor”, transmite compania publică de transport local printr-un anunț public.
Graficul de transport poate fi deja consultat pe site-ul Transurb.
Una dintre cele mai importante noutăți o constituie traseele pe care mijloacele de transport nu vor circula în cele două ore de protest: 15, 23, 32, 33, 35, 37, 39 (Bariera Traian - Cimitir Ștefan cel Mare), 43, 105 și 106.
Au fost alese aceste trasee pentru că se suprapun cu altele, care sunt asigurate.
La cele mai solicitate și mai frecventate trasee – 102, 11, 28 – sunt asigurate, în cele două ore, între patru și cinci curse de la ambele capete de linie.
Vom reveni cu informații privind modul de organizare a protestului.

