Comandorul doctor în istorie Marian Moşneagu a cucerit inimile participanţilor la Colocviile Constructorilor de Nave (CCN) de vineri, 3 noiembrie, de la Bibliotca "V. A. Urechia" - o ocazie rară pentru gălăţeni! Elegant, cu umor, informat în domenii diverse (în domeniul teatral, vorbea despre actori din provincie), istoricul militar a vorbit despre fostul Arsenal al Marinei de la Galaţi, despre dezvoltarea Flotei de război la vreme de dictatură carlistă şi ceauşistă. Istoricul a ...

O frumoasă lecţie de istorie predată de un diplomat

Joi, 19 Octombrie 2017 10:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Prezentă la vernisajul expoziţiei aniversare "Un vizionar american: Viaţa şi vremurile lui John F. Kennedy", organizată la Galaţi de Ambasada SUA în România şi Universitatea "Dunărea de Jos", Excelenţa Sa, Abigail M. Rupp, adjunct al Şefului Misiunii Diplomatice al Ambasadei SUA în România, le-a oferit studenţilor de la facultăţile de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice, respectiv, Istorie, Filosofie şi Teologie câteva date din viaţa preşedintelui american. Apoi a răs ...

Ca în teatru, şi în istorie se tot repetă...

Vineri, 13 Octombrie 2017 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Am avut ocazia să încep o discuţie pe teme literare cu academicianul libanez Naji Namaan, la primul Festival Internaţional de Aforisme pentru Românii de Pretutindeni, însă, volens nolens, s-a ajuns tot la nebunia lungului carnagiu din Orient. Scriitorul îşi ştia bine istoria, de la fenicieni încoace, însă noi am cam început să ne-o uităm, înlocuind-o cu isteria momentului. Şi, ceea ce îi făcea invidioşi pe mulţi străini mălăeţi, care nu ştiu prea mult din istoria lor, ...

Istoria, nu ca la şcoală!

Joi, 12 Octombrie 2017 03:00 | Publicat în CULTURA
Puţin primitoare termic dimineaţa de 5 octombrie, însă soldaţii tranşeelor de acum un veac au îndurat şi minus 40 de grade. Curtea Muzeului Spiritualităţii Creştine s-a încălzit de la sufletele copiilor din mai multe şcoli, care s-au aşezat pe pânze de cort cauciucate, în stil militar, ca să fie vrăjiţi de voluntarii de vârsta lor din Asociaţia „Tinerii şi Viitorul” Galaţi, comandată de profesoara Ştefania Cojocaru, în acţiunea intitulată „Scrisori din tranşe ...
Salonul Literar "Axis Libri" de azi,  12 octombrie, prezintă, de la ora 17,00, trei doamne literare: Livia Ciupercă, cu monografiile "Teodor Al. Munteanu. Restitutio" şi "Smulţi de Covurlui", poetele Corina Matei Gherman, cu volumul "La margine de meditaţie", şi Violeta Daniela Mîndru, cu volumul "Secretele magnoliei". Ieşeancă născută la Bereşti-Meria, Livia Ciupercă este critic literar, scriitoare şi publicistă, fondatoare şi coordonatoare a Simpozionul Naţional "Ioan Petru C ...
Începând de astăzi, 7 octombrie 2017, gălăţenii care vor străbate platforma betonată dintre blocurile D14 şi D16 de pe strada Oţelarilor, fie şi doar ca să ducă gunoiul la punctul gospodăresc amenajat acolo, vor şti că, sub picioarele lor, se află un monument istoric de importanţă locală: Cavoul Roman. Comunitatea „Curăţăm Galaţiul” a montat, astăzi, pe bordură, o plăcuţă indicatoare, în cadrul acţiunii "Punem monumentul "Cavoului Roman" pe harta Galaţiului!", ...

Istoria şi istoriile unui preot-scriitor

Joi, 05 Octombrie 2017 11:00 | Publicat în CULTURA
O conferinţă de suflet Conferenţiarul de vineri, 29 septembrie, Mihai-Andrei Aldea, este un documentarist născut, dar şi făcut! A susţinut o conferinţă la Galaţi, într-o sală a Facultăţii de Istorie, Filozofie şi Teologie a Universităţii „Dunărea de Jos”. Părintele Aldea vine de la Mănăstirea ”Adormirea Maicii Domnului” de la Paltin, judeţul Neamţ. Tânărul preot e născut la Galaţi, dar a avut dorinţa de a cunoaşte cu pasul său cât mai multe locuri din ţa ...
În nordul judeţului, în apropiere de graniţa cu Vrancea şi Vasluiul, se află una dintre cele mai impresionante comori arhitectonice de patrimoniu din Galaţi. Conacul Chrissoveloni de la Ghidigeni, un palat impunător construit în urmă cu 130 de ani, zace acum uitat în liniştea fantomatică a imensului domeniu care îl înconjoară. În ciuda gradului avansat de degradare, imobilul păstrează încă o parte din farmecul pe care îl avea în perioada sa de glorie. În urmă cu un seco ...

Povestea tinerei care a acceptat să nască pentru Fuhrer

Sâmbătă, 16 Septembrie 2017 10:00 | Publicat în CULTURA
În 1936, susţinătoarea regimului nazist Hildegard Trutz a fost recrutată datorită ''purităţii sale rasiale'', pentru a întreţine relaţii intime cu un ofiţer SS. Scopul final era conceperea unui copil arian. Hildegard Trutz era o susţinătoare loială a regimului nazist, încă din momentul în care Hitler a preluat puterea, notează History. Femeia s-a alăturat Bund Deutscher Madel în 1933 şi îndrăgea întâlnirile săptămânale. Rapid, Trutz a devenit o figură remarcată ...
Am avut emoţia să descopăr, în arhiva Bibliotecii Judeţene "V. A. Urechia", o partidură specială! Tipărită pe două pagini format registru şi cu o copertă elegantă, desenată, cu scris caligrafic, ce menţiona titlul "Marşul Regimentului Seret No. 11" (savuroasă ortografia epocii), compus de "Şeful Musicei" a acestei respectate unităţi militare, regiment ce şi-a lăsat jertfele în 1877, 1913 şi în cele două războaie mondiale: marele Iosif Ivanovici, gălăţeanul nostru! ...
Pagina 17 din 49