Veniţi mai aproape, oameni buni, am veşti mari! Hai, hai, nu staţi deoparte! Sunt mari, mari de tot! Ştiţi întrebarea aia celebră, despre cum de s-a format rasa umană? Care a fost fermentul care ne face ce suntem astăzi? Ce ne-a despărţit de animale? Ei, aici şi acum, veţi căpăta raspunsul! Nu glumesc, staţi alături de mine, pentru că azi, numai aici, vi se va revela natura fiinţei umane, acel mic lucru care ne-a făcut să stăpânim planeta şi să fim azi ceea ce suntem. S ...

Liniştea, limbă universală

Marți, 19 Mai 2015 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Orlando de la Finanţe se plânge de salariul de ministru. E o ruşine, zice fostul DJ, referindu-se la suma de 5.300 de lei. Corect, e o ruşine pe lângă leafa unui medic sau a unui profesor. Aoleu, fiind vorba de politică, trebuia să mă gândesc doar la doamnele bine de pe centură. Şi alea ne vor binele. Contra cost. * Sau poate că nici ăstuia nu-i ajung corcoduşele de frizer. De coafor, cum susura din vârful botoxului madam parlamentara de la Rădăuţi. Iar Teodorovici are ce t ...
Renunţarea la judecată este actul procesual prin care reclamantul  îşi manifestă voinţa de a nu mai continua procesul. Codul de procedură civilă prevede că reclamantul poate să renunţe la judecata începută de el în orice fază a procesului (fond, apel, recurs), fie verbal în şedinţa de judecată, fie prin cerere scrisă. În ambele  cazuri, renunţarea la judecată trebuie să fie necondiţionată şi clar formulată. Cererea de renunţare se face personal sau prin mandatar c ...

Plecare şi sosire la Marele Fix (IV)

Marți, 19 Mai 2015 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Gata. Nu mai este loc pentru amânare. Gata. Trebuie. Trebuie să trec Dincolo. Să calc peste margine. Că nici Marele Fix nu stă, nu se opreşte niciodată. Nici nu se gândeşte să şadă. Mi-a spus (într-un vis) că voi fi pus la stâlpul furiei şi al nemerniciei, dacă-l ratez. Mi-a spus foarte calm. Nu s-a repezit la mine, ca să nu mă sperie. Mi-a şoptit. Pe-un picior de plai mi-a şoptit. Pe-o gură de rai mi-a şoptit. Prin toate mioarele şi mioriţele moldave mi-a şoptit. Prin ...
* În anul 2000, antrenorul Florin Nini reuşea să menţină echipa CSU în eşalonul de elită, dar aceasta nu a mai fost înscrisă în campionat * Şi-a înfiinţat atunci propriul club, Phoenix, cu care acum şi-a văzut visul împlinit, revenirea în Liga Naţională cu o echipă gălăţeană Echipa masculină de baschet Phoenix "U" Galaţi şi-a asigurat promovarea în Liga Naţională după primele două meciuri ale turneului final din eşalonul secund, desfăşurat la Galaţi: 94-58 ...

Unde puteţi găsi documentele pentru BRANŞARE INDIVIDUALĂ

Duminică, 17 Mai 2015 14:00 | Publicat în SOCIETATE
Aşa cum a promis în urmă cu câteva zile, societatea Apă Canal a postat pe site-ul propriu toate cererile, declaraţiile şi adeverinţele de care aveţi nevoie pentru dosarele privind branşarea individuală la apă rece. Astfel, nu veţi mai fi nevoiţi să pierdeţi timpul stând la cozi pentru obţinerea acestora, ci le descărcaţi, le completaţi şi le ataşaţi la dosare. Toate documentele de care aveţi nevoie le găsiţi în secţiunea "contorizare individuală". ...
  Primăria Galaţi, în parteneriat cu Transurb, anunţă că, în această seară, pune la dispoziţia iubitorilor de cultură din oraş trei trasee speciale, având ca puncte de plecare Micro 19 (capăt troleibuz), Micro 39 (Piaţă) şi Port (Intfor), care să le faciliteze gălăţenilor deplasarea în "Noaptea Muzeelor". Astfel, un traseu va parcurge ruta: Micro 19 (capăt troleibuz) - strada Brăilei - Inelul de Rocadă - bulevardul Cloşca - Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii - ...
A şasea ediţie a Festivalului Naţional de Folk "Baladele Dunării" se va desfăşura luni, 18 mai, începând cu ora 19,00, la Casa de Cultură a Studenţilor din Galaţi. Iubitorii de muzică folk sunt aşteptaţi să îi asculte pe Ioan Gyuri Pascu, care va oferi un recital alături de trupa The Blue Workers, dar şi pe invitatul special, Mircea Vintilă. Intrarea în Casa de Cultură a Studenţilor pentru acest eveniment este liberă. ...

Cel mai tare scurt din istorie

Sâmbătă, 16 Mai 2015 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Dragnea a luat un an cu suspendare. Ăştia, obişnuiţi cu luatul, nu se satură niciodată. * Acelaşi Liviu, căci nu ne putem descotorosi uşor de un asemenea personaj, şi-a dat demisia din Guvern şi din funcţiile deţinute în PSD. Condamnarea, încă nefinisată, l-o fi apăsat pe baronul de Teleorman. L-a apăsat exact acolo unde a pus mâna şi Cătălina, vrednica fiică a neamului intrată în Parlament direct de pe bancheta din spate a maşinii marelui mustăcios. * Fostul adju ...

Cum va fi VREMEA LA GALAŢI în acest WEEKEND

Vineri, 15 Mai 2015 16:00 | Publicat în SOCIETATE
  Sâmbătă, 16 mai, temperatura nu va depăşi 22 de grade Celsius, iar duminică, 17 mai, vor fi cel mult 26 grade Celsius. Pe timpul nopţii de sâmbătă spre duminică, mercurul în termometre va ajunge la o valoare minimă de 12 grade Celsius, iar în următoarea noapte la circa 13 grade Celsius. Însă acest sfârşit de săptămână va fi mai mult înnorat. Vestea bună este că şansele de precipitaţii din acest weekend nu sunt mai mari de 20 la sută. În acest sfârşit de săp ...
Pagina 25 din 28