Proiectul Legii pensiilor a fost aprobat de Executiv

Joi, 09 Noiembrie 2023 18:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Proiectul Legii pensiilor, care a provocat controverse în coaliţie, a fost aprobat joi de Executiv, afirmă surse guvernamentale citate de news.ro. Şedinţa de Guvern a fost amânată şi apoi întreruptă joi, pe fondul neînţelegerilor din coaliţie privind noua lege. Ministerul Finanţelor a dat aviz cu observaţii pe proiectul de lege, fiind aşteaptat apoi avizul Consiliului Economic şi Social (CES). Discuţiile vizează impactul bugetar al Legii pensiilor, după recalcularea lor, potr ...
Nu mai puțin de 20 de proiecte europene, care trebuie să fie gata până la 31 decembrie 2023, au fost incluse pe lista obiectivelor de investiții finanțate din creditul de 150 de milioane de lei, contractat de Primăria Galați de la UniCredit Bank. Decizia a fost luată cu 14 voturi "pentru", două "împotrivă" și cinci abțineri, de aleșii locali convocați în ședință extraordinară de îndată, miercuri, 8 noiembrie 2023. Împrumutul pe care Primăria municipiului Galați l-a con ...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, că măsurile avute în vedere de Guvern pentru acest sfârşit de an nu vizează îngheţarea cheltuielilor publice, ci ordonarea acestora, prioritatea fiind asigurarea cofinanţărilor pentru proiectele pe fonduri europene din exerciţiul financiar trecut şi Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Premierul a fost întrebat de presă, în cadrul unei vizite efectuate la Craiova, despre faptul că Guvernul ar intenţiona să îngheţ ...
Ministrul dezvoltării, liberalul Adrian-Ioan Veștea, a semnat în luna august mai multe contracte de finanțare pentru localități din județul Galați prin Programul Național de Investiții "Anghel Saligny". Contractele semnate prevăd modernizarea drumurilor de interes local, sistemele de alimentare cu apă și rețelele de canalizare menajeră și stațiile de epurare a apelor uzate. Aceste contracte sunt: 1) Modernizare drumuri locale – comuna Pechea. Valoarea proiectului: 14.000.000 ...
Pagina 3 din 3