Videoclip muzical filmat în Pasajul „Dunărea”

Videoclip muzical filmat în Pasajul „Dunărea”
Evaluaţi acest articol
(38 voturi)

Pasajul "Dunărea", proaspăt reabilitat şi dotat cu "OZN"-uri, a devenit spaţiul inedit de filmare pentru videoclipul melodiei lui Vali Preda "Te rog, timpule". Melodia a fost lansată pe 2 decembrie pe YouTube şi a adunat deja peste 11.200 de vizualizări, dar şi comentarii laudative.

Nu ne permitem să analizăm versurile "Uite timpul meu cu zboară,/ Tic-tac, tic-tac,/ Tinereţe eşti comoară/ Uite frunzele cum cad/ Tic-tac, tic-tac/ Uite fulgii-n geam cum bat/ Tic-tac" şi nici refrenul "Te rog, doar o zi, opreşte-te/ Nu mai alega, bătrânule/ Pe o bancă odihneşte-te/ Nu-mi lua zilele,/ Te rog, timpule". Ne mărginim să remarcăm că artistul a fost filmat nu doar în interiorul pasajului, ci şi în exterior, la Romarta, cu una dintre copertinele "OZN" în fundal.

Cu această ocazie, merită să reamintim că la momentul reabilitării pasajului, autorităţile aveau planuri mari pentru el: "Noi am gândit, de la început, acest pasaj nu doar ca pe o zonă de trecere, ci și ca pe o zonă de "happening-uri", un spațiu cultural deschis cu expoziții, concerte etc. Pentru că, vedeți, în ultima vreme, arta urbană încearcă și așa ceva", declara primarul Ionuț Pucheanu.

Iată şi primul videoclip care-i poate confirma spusele!

Dar și copiii fac videoclipuri la Pasajul ”Dunărea” (VIDEO)

Citit 11715 ori Ultima modificare Marți, 29 Iunie 2021 16:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.