Academia de Științe Juridice din România (ASJR), Camera Notarilor Publici Galați și Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universităţii "Dunărea de Jos" organizează, vineri, 8 iulie, de la ora 11.00, în sala Teatrului "Nae Leonard", conferința cu tema "Viitorul omenirii, din perspectivă științifică", avându-l ca invitat pe savantul Dumitru Constantin Dulcan. În cadrul întâlnirii, prof. univ. dr. Ovidiu Predescu, secretar general al ASJR și director fondator al publicațiilor "Dreptul" va prezenta "Opera Omnia - Dumitru Constantin Dulcan". Conferința va fi moderată de prof. univ. dr. Liviu-Bogdan Ciucă, vicepreședinte al ASJR şi președinte al Camerei Notarilor Publici Galați.
Conferință Dumitru Constantin Dulcan Scris de Daniela Stratulat

Mai multe din această categorie:
1 comentariu
-
postat de AngelaLuni, 11 Iulie 2022 10:415.13.142.***Păcat ca nu a fost stipulat în anunț ca după ora 11.00 nu mai e permis accesul. Cei a are am ajuns mai târziu nu am mai putut întra. Am fost mai multe persoane care ne-am fi dorit sa întra și nu am mai putut. Chiar și persoane care aveau cunoștințe în interior și locuri pastrate00