150 de cupluri ajunse la nunta de aur, premiate de Primăria Galați

150 de cupluri ajunse la nunta de aur, premiate de Primăria Galați
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Cuplurile de gălățeni care au împlinit 50 de ani de căsătorie au fost sărbătorite astăzi de Primăria Municipiului Galați, la Teatrul Național de Operă și Operetă ”Nae Leonard”. Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a premiat cuplurile ajunse la nunta de aur, fiecare pereche primind câte 500 de lei, o diplomă de fidelitate și flori.   

„Este mereu o bucurie să fiu alături de oameni cu povești de viață impresionante. Dar cel mai important este că au rămas împreună, că au avut grijă unul de celălalt, iar 50 de ani de căsătorie reprezintă o sumă de împliniri. Pentru că, indiferent de vremuri, de momentele frumoase sau poate mai puțin frumoase pentru că viața ne oferă de toate, familia unită a rămas pe primul loc. Pentru noi toți, dar mai ales pentru generațiile tinere, pentru cei aflați la început de drum, sunt adevărate modele”, a declarat primarul Ionuț Pucheanu, potrivit comunicatului remis redacției.

Festivitatea de premiere, la care au fost invitate 150 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie, a fost urmată de un spectacol oferit de artiștii Teatrului Național de Operă și Operetă ”Nae Leonard”, moment care a făcut și mai deosebită această zi pentru toți gălățenii sărbătoriți. 

Citit 2872 ori Ultima modificare Vineri, 18 Noiembrie 2022 13:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.