Gălățeni depistaţi băuți la volan

Gălățeni depistaţi băuți la volan
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În cursul zilei de miercuri, doi bărbați din Galaţi au fost depistați în trafic, la volan, după ce au consumat băuturi alcoolice. Primul dintre aceștia, în vârstă de 45 de ani, a fost găsit de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați în timp ce conducea un autoturism pe strada Traian, în jurul orei 08:30. La testarea alcoolscop, a rezultat valoarea de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Un alt gălăţean, în vârstă de 64 de ani, a fost oprit în trafic pe DN 25, în interiorul localității Șendreni, pentru un control de rutină, de oamenii legii de la  Secția 1 Poliție Rurală. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. "Ambii conducători auto au fost conduși la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, fiind întocmite dosare penale pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe", ne-a explicat agent șef principal Ciprian Stoica, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.

Citit 4890 ori Ultima modificare Joi, 28 Septembrie 2023 18:01

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.