Carla Gafton din Galați a câștigat trofeul „Vedeta familiei”

Carla Gafton din Galați a câștigat trofeul „Vedeta familiei”
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

Un nou trofeu „Vedeta familiei” a ajuns la Galați câștigat de talentata Carla Gafton. Elevă în clasa a V-a la Liceul Teoretic „Emil Racoviță”, Carla studiază canto la Școala „Voces” cu ProFa Monica Măciuceanu, cântă la pian și la chitară și îi place să picteze. Juriul emisiunii, format din Crina Mardare, Radu Ștefan Bănică, Aurelian Temișan și Cezar Ouatu, a remarcat timbrul special al Carlei, vocea modernă, dar și energia și siguranța cu care cântă. Și mai ales faptul că are toate șansele de a deveni un rockstar.

Susținută de gașca Voces, de ProFa și de părinți, Carla Gafton a făcut spectacol la cea mai recentă ediție a emisiunii „Vedeta familiei!” la TVR1. Dedicată celor mai talentați copii din România „Vedeta familiei” aduce în fața juriului câte trei concurenți care au de parcurs trei probe: „Împreună, orice-ar fi” - piesa interpretată alături de membri ai familiei, „Cu ce te lauzi?” - piesa de rezistență, și „Acum e acum!” - momentul în care evoluează cu o melodie din alt gen muzical decât cel cu care sunt familiarizați. La final, juriul alege câștigătorul ediției, care, pe lângă trofeu, se califică automat în sezonul campionilor „Vedeta familiei” de anul viitor.

Carla a uimit publicul și juriul încă de la prima probă, în care a interpretat alături de verișoara ei, Daria Carp, elevă la „Voces”, piesa lui Noah Cyrus – „Lonely”. „Am închis ochii și, pe bune, chiar am uitat un pic că vorbim despre copii”, a exclamat Cezar Ouatu, în vreme ce Crina Mardare a remarcat timbrul special al Carlei și cât bun-simț muzical are Daria.

Apoi am avut ocazia să aflăm despre Carla că studiază canto încă de la vârsta de cinci ani, după ce părinții au înțeles că forța plămânilor ei are nevoie de o scenă.

Carla s-a dovedit un viitor rock-star la cea dea doua probă, cu piesa „I Miss the Misery” de la Halestorm.

„Îmi place foarte mult vocea ta. E o voce foarte modernă. Și s-a simțit fiecare notă pe care ai cântat-o. Mi-a plăcut și piesa și alegerea și energia. Ești tu!”, a exclamat Crina Mardare. Pentru Cezar Ouatu a fost o nouă ocazie să uite că este la o emisiune dedicată tinerelor talente, și s-a simțit ca în fața unei mari artiste.

Cele mai multe comentarii le-a stârnit, însă, melodia populară moldovenească pe care Carla a cântat-o la ultima probă. Interpretarea a fost grozavă, dar mișcările de dans ceva... mai moderne pentru jocul popular. „Ca să asimilez dansul tău cu piesa eu mi-am cântat un ritm de funk în cap și a fost perfect”, a glumit Cezar Ouatu.

Cu trei momente artistice fermecătoare, Carla Gafton a fost declarată „Vedeta familiei”. Și are toate motivele să fie mândră de trofeul câștigat.

Citit 5987 ori Ultima modificare Miercuri, 11 Decembrie 2024 19:58

1 comentariu

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.