A crezut că poate trece frontiera cu o asigurare RCA falsă

A crezut că poate trece frontiera cu o asigurare RCA falsă
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea fac cercetări în privinţa unui bărbat, cetățean moldovean, care a prezentat la control, pentru autoturismul pe care îl conducea, o asigurare tip carte verde care s-a dovedit a fi falsă, informează purtătorul de cuvânt al STPF Galați, subcomisar George Radu. 

Pe 6 februarie a.c., în jurul orei 09,55, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea-ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, în calitate de conducător auto al unui autoturism înmatriculat în Lituania, un bărbat, cetățean R. Moldova, în vârstă de 31 ani.

La controlul de frontieră, persoana în cauză a prezentat, pe lângă documentele solicitate, şi o poliță de asigurare obligatorie pentru autoturismul cu care se deplasa. În urma inspecției amănunțite a documentului și a verificărilor efectuate în bazele de date specifice, polițiștii au constatat că autoturismul nu figurează ca fiind asigurat, iar înscrisul prezentat este fals.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.

Citit 1098 ori Ultima modificare Duminică, 09 Februarie 2025 08:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.