Social-democraţii gălăţeni au anunţat decesul fostului viceprimar al Galaţiului, Florin Popa.
„Florin Popa, un om pe care l-am simțit mereu aproape, ne-a părăsit. Sunt cutremurat de vestea dispariției sale. Fost președinte al Organizației Municipale PSD Galați, city-manager, viceprimar, consilier local și deputat, Florin Popa va rămâne mereu în amintirea mea. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei!”, a transmis primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, liderul organizaţiei municipale a PSD Galaţi şi vicepreşedinte la nivel naţional.
Organizaţia municipală a TSD Galaţi şi-a exprimat, de asemenea, regretul pentru decesul lui Florin Popa: „Ne-a părăsit un om de excepție, un profesionist desăvârșit și o figură marcantă a administrației publice locale, care și-a dedicat întreaga carieră binelui comunității. Dincolo de realizările sale, rămâne amintirea unui om sufletist, mereu aproape de cei din jur. Pierdem nu doar un specialist, ci și un prieten, un mentor, un exemplu de integritate și devotament”
Potrivit datelor biografice de pe portalul Camerei Deputaţilor, Florin Popa s-a născut pe 21 ianuarie 1954.
A fost deputat în mandatul 2016 – 2020. Anterior, fusese consilier pe probleme economice al directorului general Apă Canal. A fost viceprimar al municipiului Galaţi timp de două mandate, 2012 – 2016 şi 2008 – 2012, administrator public al municipiului Galați în perioada 2005 – 2008, economist principal în Societatea Management CNFR Galați în 2001 – 2005 şi director General al Companiei Naționale Administrația Porturilor Dunării Maritime SA Galați în intervalul 1999 – 2001.
Cea mai importantă funcţie politică a fost aceea de preşedinte al organizaţiei municipale a PSD Galaţi.