Doar rușii exultă după summitul Trump – Putin din Alaska

Doar rușii exultă după summitul Trump – Putin din Alaska
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat, sâmbătă, într-o postare pe contul său de X, că Kievul susține organizarea unei întâlniri trilaterale, Ucraina - SUA - Rusia, și că va merge luni la Washington, la invitația lui Trump, „pentru a discuta toate detaliile privind încetarea uciderilor și a războiului”, scrie Digi24.

Invitația de a se întâlni cu liderul SUA a venit în timpul discuției telefonice pe care a avut cu președintele american, după încheierea summitului din Alaska.

Într-un mesaj pe Truth Social, Trump a condiționat organizarea unei noi întâlniri cu Putin de modul în care se va desfășura întrevederea cu liderul ucrainean. Președintele american a precizat, că, în urma discuțiilor, înclusiv cu Zelenski și liderii europeni, singurul mod în care se poate opri războiul este un acord de pace, nu un armistițiu.

Președintele american Donald Trump a publicat pe rețeaua sa socială Truth Social un mesaj în care caracterizează ziua summitului drept reușită, iar despre discuția cu Zelenski  și liderii europeni a spus că a decurs foarte bine. Liderul american a spus că toți liderii au convenit că războiul se poate încheia doar printr-un acord de pace, nu un simplu armistițiu. Trump a mai precizat că, daca întâlnirea de luni cu Zelenski merge bine, va programa o întâlnire cu Putin, mai scrie Digi24.

Putin nu vrea un armistițiu

Anterior, surse ale presei americane dezvăluiseră că Trump i-a spus lui Zelenski și liderilor NATO cu care a vorbit pe drumul de întoarcere din Alaska că Putin nu vrea un armistițiu și că cea mai bună variantă este un acord de pace complet obținut cât mai repede, informează HotNews.

Potrivit unei surse prezente în timpul apelului telefonic, Trump a spus: „Cred că un acord de pace rapid este mai bun decât un armistițiu”, a scris pe X Barak Ravid, corespondentul pentru afaceri globale al Axios, Barak Ravid.

Ucraina, atacată cu zeci de drone și o rachetă balistică în timpul summitului din Alaska

Rusia a lansat 85 de drone de atac și o rachetă balistică asupra Ucrainei chiar în timpul întâlnirii dintre președintele SUA Donald Trump și omologul său rus Vladimir Putin, conform Forțelor aeriene ale Ucrainei, citate de The Guardian și News.ro.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat vineri Moscova că își continuă atacurile, chiar și în ziua în care ar trebui să negocieze pacea.

„Sumî – atac rusesc asupra pieței centrale. Dnipropetrovsk – atacuri asupra orașelor și întreprinderilor. Zaporojie, Herson, Donețk – atacuri rusești deliberate. Războiul continuă. Continuă tocmai pentru că nu există niciun ordin, niciun semnal că Moscova se pregătește să pună capăt acestui război. În ziua negocierilor, ei continuă să ucidă. Și asta spune multe. (...) Sperăm într-o poziție puternică a Americii. Totul va depinde de asta, rușii țin cont de puterea americană”, a transmis Zelenski, pe Facebook, citat de Digi24.

„1-0 pentru Putin”

Wolfgang Ischinger, fost președinte al Conferinței de Securitate de la Munchen (MSC), s-a declarat dezamăgit de rezultatul întâlnirii între președinții american și rus, Donald Trump și Vladimir Putin, relatează DPA și Agerpres.

„Niciun progres real - în mod clar 1:0 pentru Putin - nicio sancțiune nouă. Pentru ucraineni: nimic. Pentru Europa: profund dezamăgitor”, a scris fostul înalt diplomat pe platforma X.

El a afirmat că Putin a obținut primirea cu covorul roșu din partea lui Trump, în timp ce liderul de la Casa Albă nu a primit nimic în schimb. „Așa cum mă temeam, nu există nicio încetare a focului și nicio pace”, a adăugat Ischinger.

În declarația de la finalul summitului, președintele american a vorbit despre acorduri asupra unor puncte importante, dar nu a oferit detalii. La rândul său, liderul de la Kremlin a menționat acorduri despre care a spus că ar putea fi un punct de pornire pentru o soluție la conflictul din Ucraina.

Propaganda Kremlinului: „Trump a plecat spre Alaska să-l întâmpine pe Șeful”

În Rusia, summitul din Alaska a fost primit cu o bucurie pronunțată, ținând cont că președintele Vladimir Putin a fost întâmpinat cu fast de președintele Trump pe teritoriul american și a părut să pună capăt izolării diplomatice de peste trei ani a liderului rus, scrie The New York Times (NYT), citat de Digi24.

Politicienii ruși au numit întâlnirea dintre Donald Trump și Vladimir Putin o probă a schimbării ordinii mondiale și au prezentat-o drept exact ce a vrut Rusia, în apărarea intereselor sale.

„Încă nu există nici încetare a focului, nici un acord. În rest, totul a fost excelent. Cel mai bun rezultat la care ne-am fi putut aștepta!” a scris ideologul Kremlinului Alexandr Dughin pe platforma X, citat de HotNews.

Margarita Simonyan, una din principalele propagandiste ale Kremlinului, a transmis LIVE evenimentul. „Trump a plecat spre Alaska să-l întâmpine pe Șeful. Ținem pumnii atât de strânși încât unghiile ni se înfig în palme”, a scris Simonyan pe canalul său de Telegram ieri, 15 august, la ora 15:56.

„Aurus cu numere de Moscova, pe o bază militară americană din Alaska. În primul rând, arată minunat”, a continuat scris jurnalista rusă la ora 21:59. Ea s-a referit la automobilul delegației care era alături de președintele rus în vizita sa. Până la urmă, ambii președinți s-au deplasat de la aeroport cu automobilul lui Trump, nu cu Aurusul lui Putin.

Andrei Guruliov, general în rezervă și actualmente membru al parlamentului rus, s-a lăudat că declarațiile lui Putin la apariția sa alături de Trump după întâlnirea de vineri au arătat că poziția Kremlinului este „de neclintit”. Dacă a existat o realizare importantă, a scris el pe canalul său de Telegram, aceasta a fost faptul că Putin a putut să-i explice direct lui Trump motivele războiului.

Purtătoarea de cuvânt oficială a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a ironizat presa occidentală afirmând că după ce aceasta a relatat timp de trei ani că Rusia este izolată, acum se află într-o stare de frenezie, transformată într-o „nebunie completă”, văzând că preşedintele rus a fost primit de omologul său american, în Alaska, cu covorul roşu.

The Kyiv Independent, despre întâlnirea Trump - Putin: „Dezgustătoare. Ruşinoasă. Şi, în cele din urmă, inutilă”

Publicaţia ucraineană de limbă engleză The Kyiv Independent a publicat un editorial usturător despre întâlnirea Trump-Putin, relatează The Guardian și News.ro.

Trump nu a obţinut ceea ce şi-a dorit. Dar Putin? Cu siguranţă a reuşit, scrie sursa citată. Potrivit acesteia, din momentul în care a coborât din avion pe pământ american, dictatorul rus a fost radiant.

„Nu mai era un paria internaţional, era în sfârşit acceptat - şi respectat - de liderul lumii libere. Predecesorul lui Trump l-a numit odată pe Putin criminal; Trump i-a oferit o primire regală”, a subliniat The Kyiv Independent.

Editorialul publicaţiei ucrainene de limbă engleză a comparat „primirea regală” a lui Putin cu primirea ostilă a lui Volodimir Zelenski de către Trump în Biroul Oval în urmă cu doar şase luni. "Preşedintele Ucrainei a suportat o ruşine publică. Cel al Rusiei a fost răsfăţat. Ambele episoade au fost ruşinoase", a declarat acesta.

"Trump nu reuşeşte să înţeleagă că Putin nu este tranzacţional în ceea ce priveşte Ucraina - el este mesianic. El vrea Ucraina pentru Rusia, punct. Pentru Putin şi cercul său de apropiaţi, independenţa Ucrainei este un accident, iar ei îl corectează", a adăugat sursa citată.

Liderii europeni îşi reafirmă sprijinul pentru Ucraina

Mai mulţi lideri europeni au promis sâmbătă, printr-o declaraţie comună, că vor continua să sprijine Ucraina şi să menţină presiunea asupra Rusiei până la încheierea războiului, în urma summitului din Alaska dintre preşedintele american Donald Trump şi cel rus Vladimir Putin, transmite Reuters, preluată de News.ro.

Declaraţia comună, semnată de cancelarul german Friedrich Merz, preşedintele francez Emmanuel Macron, premierul britanic Keir Starmer şi premierul italian Giorgia Meloni, a fost emisă după ce Trump i-a informat despre discuţiile purtate cu Putin.

Liderii au subliniat că următorul pas trebuie să fie convorbiri cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi că sunt pregătiţi să colaboreze cu Trump şi Zelenski pentru organizarea unui summit trilateral, cu sprijin european.

Trump a declarat după întrevederea cu Putin că Ucraina ar trebui să încheie un acord pentru a pune capăt războiului, adăugând că el şi liderul rus au convenit că ”cea mai bună cale” este o înţelegere de pace directă, nu un simplu armistiţiu, variantă respinsă până acum de Kiev şi aliaţii săi europeni.

Declaraţia europeană, semnată de asemenea de preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, premierul polonez Donald Tusk, preşedintele finlandez Alexander Stubb şi preşedintele Consiliului European Antonio Costa, a subliniat că Ucraina trebuie să beneficieze de „garanţii de securitate solide” pentru apărarea integrităţii teritoriale.

”Va fi la latitudinea Ucrainei să ia decizii privind teritoriul său. Graniţele internaţionale nu trebuie schimbate prin forţă. Sprijinul nostru pentru Ucraina va continua. Suntem hotărâţi să facem mai mult pentru ca Ucraina să rămână puternică şi să obţină încetarea luptelor şi o pace justă şi durabilă”, se arată în declaraţie.

”Atât timp cât uciderile din Ucraina continuă, suntem pregătiţi să menţinem presiunea asupra Rusiei. Vom continua să consolidăm sancţiunile şi măsurile economice mai ample pentru a exercita presiune asupra economiei de război a Rusiei, până la obţinerea unei păci juste şi durabile.”

 

 

 

 

 

 

Citit 846 ori Ultima modificare Sâmbătă, 16 August 2025 14:25

1 comentariu

  • postat de UE=Luzării de la peluză
    Sâmbătă, 16 August 2025 15:28
    46.97.169.***
    Yalta 2, fara UE.
    17
    6

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro