Tribunalul Galați a decis, miercuri, 13 august, ca Liberty Tubular Products Galați – firma-partener a Combinatului Liberty Galați – să intre în procedura de concordat preventiv.
Administrator concordatar va fi același consorțiu ca la Liberty Galați, cel compus din Euro Insol SPRL și CITR Filiala Galați SPRL.
Așa cum „Viața liberă” a scris în exclusivitate în articolul „De ce angajații Liberty nu și-au primit salariile nici vineri”, lefurile siderurgiștilor de pe platforma Liberty au fost poprite în conturile Liberty Tubular Products, în urma a două acțiuni în instanță înaintate de o firmă din Galați și una din București, care vor să recupereze astfel o sumă totală de circa 2,5 milioane de euro.
Prin decizia din 13 august, Tribunalul Galați a decis suspendările silite împotriva Liberty Tubular Products pe o perioadă de 4 luni. Planul de restructurare trebuie depus în termen de 60 de zile de la deschiderea procedurii, adică până pe 13 octombrie 2025. Următorul termen în instanță, cel pentru verificarea stadiului procedurii, a fost stabilit pentru 18 noiembrie 2025.
Decizia Tribunalului este executorie, cu termen de apel în 7 zile.
Soluția pe scurt a Tribunalului Galați este următoarea: „Admite cererea. În temeiul art. 23 alin. (5) raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 16 din Legea nr. 85/2014, deschide procedura de concordat preventiv faţă de debitoare. În temeiul art. 17 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2014 numeşte administrator concordatar pe consorțiul format din EURO INSOL S.P.R.L. și CITR FILIALA GALAȚI S.P.R.L. În temeiul art. 25 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, dispune suspendarea executărilor silite împotriva debitoarei pe o perioada de 4 luni. În termen de 60 de zile de la deschiderea procedurii, respectiv până la data de 13.10.2025, administratorul concordatar va elabora sau, după caz, va asista debitorul în elaborarea planului de restructurare ce urmează a fi depus la dosarul cauzei şi comunicat creditorilor în acord cu disp. art. 24 alin. (1), (8) şi (9) din Legea nr. 85/2014. În temeiul art. 23 alin. (5) din Legea nr.85/2014, încheierea se va comunica, în vederea efectuării menţiunii, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Galaţi. În temeiul art. 17 alin. (2) fixează termen în vederea verificării stadiului procedurii la data de 18.11.2025 ora 11. Executorie. Cu drept de a formula apel în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Galaţi. Pronunţată astăzi, 13.08.2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”.
Liberty Tubular Products Galați SA (Laminorul de Țevi Sudate al Combinatului) a înregistrat în 2024 prima pierdere din ultimii 13 ani, cu un rezultat negativ de aproape 5,6 milioane lei, la un rulaj de peste 142 milioane lei. Precedenta fusese consemnată în 2011 (2,96 milioane lei), potrivit datelor raportate Ministerului Finanțelor.