Cereri de prelungire a abonamentelor de parcare, respinse

Cereri de prelungire a abonamentelor de parcare, respinse
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Lista cu cererile respinse în cadrul sesiunii de prelungire a abonamentelor de parcare în parcarea supraetajată din Mazepa I a fost publicată pe portalul Primăriei Galaţi. Conform administraţiei locale, în urma verificării dosarelor înregistrate în vederea prelungirii cu trei ani a abonamentelor în parcarea supraetajată aferentă blocului R5, un număr de 25 de cereri au fost declarate respinse. Între acestea, sunt cinci dosare pentru care solicitanții nu au depus cererea de prelungire însoțită de documentele prevăzute la art. 11, alin. (1) din H.C.L. nr. 157/24.04.2025. Lista este disponibilă pe site-ul Primăriei în secțiunea Anunțuri/Parcări supraetajate.

Solicitanții au posibilitatea de a depune contestații în termen de trei zile lucrătoare de la data anunțului, urmând ca soluționarea acestora și aducerea la cunoștința publică a rezultatelor să se realizeze în termen de alte trei zile lucrătoare.

„Contestațiile se vor depune la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau la sediul Primăriei municipiului Galați, din strada Domnească nr. 54. Cererea de contestație nu poate avea ca obiect completarea dosarului depus inițial, potrivit art. 12, alin. (4) din H.C.L. nr. 157/24.04.2025”, transmite Primăria.

Citit 2721 ori Ultima modificare Joi, 28 August 2025 11:00

2 comentarii

  • postat de Ăștia nu-s în stare nici sa vândă apa în desert
    Vineri, 29 August 2025 08:17
    128.127.119.***
    Pare ca scopul exercițiului e generarea de maculatura nu profitul.
    Un agent de vânzări cu foamea-n gat închiria toată parcarea, pe bani nu hârtii, într-o luna.
    0
    1
  • postat de Sparanghel
    Joi, 28 August 2025 14:29
    213.233.114.***
    Ce intrare oribilă are această parcare!
    Doar 2m înălțime și îngustă și nici măcar protecții pentru clădire.
    Doamne ferește la o situație de urgență cu evacuarea rapidă de acolo!
    1
    11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.