Minori transportați la spital, după ce au căzut pe stradă

Minori transportați la spital, după ce au căzut pe stradă
Evaluaţi acest articol
(20 voturi)

Doi adolescenți gălăţeni căzuţi în stradă în această seară au fost preluați de echipaje SMURD și transportați pentru investigaţii la Spitalul de Copii.

Incidentele s-au produs în această seară, în cartierul Micro 17, la o distanţă relativ mică unul de celălalt. În primul caz, trecătorii au sunat la 112 solicitând ajutor pentru un băiat de 12 ani, care avea o criză convulsivă. Pentru că minorul avea halucinații, cadrele medicale de la Ambulanță sosite rapid la faţa locului i-au acordat primul ajutor, reușind să-l stabilizeze.

În acest timp, un alt apel la 112 solicita din nou ajutor pentru un băiat de 15 ani, căzut în stradă, la doar câteva blocuri distanță, în intersecția străzilor Oltului şi Barboși. Un alt echipaj SMURD a sosit imediat și la această solicitare, iar cei doi minori au fost stabilizați și duși la Spitalul de Pediatrie.

"Cei doi minori au ajuns la noi în stare lipotimică. Au fost preluați de colegii mei și sunt investigați din punct de vedere medical”, ne-a declarat dr. Marius Dănilă, managerul Spitalului de Copii din Galați.

Potrivit surselor noastre, se pare că, înainte de a leșina, cei doi adolescenţi au fumat împreună o țigară.

Poliția a deschis o anchetă, pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs incidentul.

Citit 5072 ori Ultima modificare Luni, 22 Septembrie 2025 19:45

4 comentarii

  • postat de Cetatean
    Marți, 23 Septembrie 2025 15:00
    95.76.2.***
    Si vi se pare ca mergem spre bine??? Parintii sunt cica intelegatori, profesorii fac greva ca vor bani multi si timp lucrat putin, politia corupta, etc CINE TREBUIE SA VEGHEZE???? PE CINE PLATIM????
    1
    20
  • postat de Korea
    Marți, 23 Septembrie 2025 09:44
    86.120.239.***
    Porcăriile astea sunt mult mai periculoase decat canabisul.In alte tari vezi ghivece cu marijuana la geamul caselor pt consum propriu si nu le mai zice Poliția nimic.
    5
    19
  • postat de IULIAN
    Marți, 23 Septembrie 2025 08:14
    89.137.30.***
    Se pare că nu se mai vinde prenandez pentru școlari la Cîinele Negru.
    6
    25
  • postat de Gigel
    Luni, 22 Septembrie 2025 20:15
    86.124.202.***
    Cand va ziceam la in 17 e jale ca politia nu mai patruleaza....
    9
    46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.