Premii pentru cei mai buni elevi la contabilitate

Premii pentru cei mai buni elevi la contabilitate
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Consiliul Județean Galați și Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România - Filiala Galați au încheiat un parteneriat pentru premierea câştigătorilor etapei județene a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, ajuns la cea de-a IV-a ediție. 

Potrivit hotărârii, aleșii județeni vor aloca suma de 5.800 de lei, fonduri destinate acordării premiilor pentru elevii care s-au dovedit cel mai bine pregătiți. Astfel, premiul I va fi în valoare de 1.000 de lei, premiul al II-lea - 800 de lei, iar premiul al III-lea - 700 de lei. De asemenea, vor fi acordate patru mențiuni, fiecare în valoare de 500 de lei, precum și un premiu special de 1.300 de lei. 

Concursul de cultură și educație financiar-contabilă se adresează elevilor de clasa a XI-a din învățământul preuniversitar, atât de stat, cât și privat, care urmează filiera tehnologică, profilul Servicii, în domenii precum economic, comerț sau turism și alimentație. Scopul competiției este de a stimula interesul tinerilor pentru domeniul financiar-contabil și de a încuraja formarea unor viitori profesioniști adaptați cerințelor actuale ale pieței muncii. 

Autoritățile județene subliniază că profesia contabilă joacă un rol esențial în economia modernă, iar dezvoltarea competențelor în acest domeniu contribuie la formarea unui antreprenoriat solid și bine pregătit pentru provocările erei digitale.

Citit 333 ori Ultima modificare Sâmbătă, 02 Mai 2026 10:11

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro