Restricții temporare de circulație pe drumurile județene

Restricții temporare de circulație pe drumurile județene
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Consiliul Judeţean Galaţi a anunţat printr-un comunicat de presă restricţii temporare de circulaţie pe drumurile judeţene.

Având în vedere avertizarea meteorologică de Cod Roșu de caniculă, valabilă în intervalul luni, 29 iunie, ora 10:00 – marți, 30 iunie, ora 10:00, pentru protejarea infrastructurii rutiere și creșterea siguranței participanților la trafic, în județul Galați vor fi instituite restricții temporare de circulație pe drumurile județene, în intervalul orar 12:00 – 20:00.

Măsura vizează limitarea circulației autovehiculelor în perioada cu cele mai ridicate temperaturi, pentru a preveni degradarea carosabilului și apariția unor situații care pot pune în pericol siguranța rutieră.

Sunt exceptate de la aceste restricții următoarele categorii de transporturi:

• transporturile de persoane;

• transporturile de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală;

• vehiculele care participă la intervenții în caz de forță majoră;

• transporturile funerare;

• transporturile poștale;

• transporturile de echipamente de prim ajutor;

• transporturile pentru distribuirea de carburanți;

• transporturile de mărfuri sub temperatură controlată;

• transporturile pentru tractarea vehiculelor avariate;

• transporturile pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;

• transporturile realizate cu vehicule specializate destinate, prin construcție, activităților de salubrizare;

• transporturile de apă îmbuteliată;

• transporturile de produse provenite din exploatații agricole;

• transporturile militare implicate în exerciții multinaționale;

• transporturile de produse alimentare diverse și alte categorii prevăzute de legislația în vigoare.

În funcție de evoluția condițiilor meteorologice, aceste restricții pot fi ridicate, menținute sau prelungite.

Recomandări pentru șoferi

Consiliul Județean Galați le recomandă tuturor participanților la trafic să manifeste prudență sporită și să respecte următoarele măsuri:

• înainte de plecare, verificați presiunea din pneuri și asigurați-vă că sistemul de climatizare funcționează corespunzător;

• evitați deplasările în intervalul cu temperaturi maxime, în special dacă aveți probleme de sănătate;

• în cazul călătoriilor lungi, faceți opriri regulate pentru odihnă și hidratare;

• purtați centura de siguranță și păstrați o distanță suficientă față de vehiculul din față;

• conduceți cu atenție, deoarece reflexiile puternice ale soarelui pot reduce vizibilitatea și capacitatea de anticipare a situațiilor din trafic;

• adoptați un comportament calm și responsabil la volan, evitând manevrele agresive care pot crește riscul producerii accidentelor.

Citit 722 ori Ultima modificare Luni, 29 Iunie 2026 06:55

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro