Nu mai puţin de 8,38 este cea mai mare medie obţinută în judeţul Galaţi la sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat. Rezultatul a fost înregistrat la Colegiul Național „Spiru Haret” din Tecuci, absolventul sau absolventa având specializarea „Ştiinţe ale Naturii”.
Următoarele două medii din clasamentul pe judeţ sunt: 8,38 – la Liceul Tehnologic Nr. 1 din Cudalbi, şi 8,18 – la Colegiul Naţional „Mihail Kogălniceanu” din Galaţi.
Merită precizat că a doua medie pe judeţ a fost reuşită de un viitor tehnician în agricultură ecologică, absolvent/absolventă la seral.
Cea de-a treia medie îi aparţine unui candidat/unei candidate cu specializarea „Matematică-Informatică”.
Facem mențiunea că, la acest examen, absolvenții au susținut doar probele pe care nu le-au promovat în etapele anterioare, restul notelor fiind echivalate.
Pentru a promova examenul maturității este nevoie de nota minim cinci la fiecare probă, însă media celor trei probe scrise trebuie să fie șase. Candidații nemulțumiți de nota obținută au dreptul, conform calendarului examenului național de bacalaureat, să-şi vizualizeze lucrările și să depună contestații, urmând ca soluționarea lor să se facă în zilele de 20 și 21 august.
Luni, 24 august, se vor afișa rezultatele finale. Absolvenţii care au obținut media de promovare se pot înscrie la facultate, în limita locurilor rămase.

