Cum a fost, la Galaţi, prima zi din anul şcolar 2026-2027

Cum a fost, la Galaţi, prima zi din anul şcolar 2026-2027
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Emoțiile unui nou început sau bucuria revederii, cam așa poate fi definită ziua de luni, 7 septembrie, când părinți și copii laolaltă au păşit pragul unităților de învățământ, pentru un nou an școlar.  În majoritatea școlilor, clopoțelul a sunat imediat după festivitatea de deschidere, iar școlarii au intrat în clase. 

Cei mai emoționați au fost „bobocii”, care cu greu se dezlipeau de părinți. „Este foarte emoționant ce trăim astăzi. Am trei nepoți la școală, dar acesta este cel mai mic și mă bucur că am reușit să îl vad și pe el în clasa zero”, ne-a mărturisit o bunică prezentă în curtea unei școli. 

Acolo unde au avut loc festivități dedicate primei zile de școală, și-au făcut prezența oficialități locale, preoți, dar și reprezentanți ai Jandarmeriei și Poliției gălățene.

Deși de câțiva ani buni se tot vorbește despre reforme în ceea ce privește programa şi obiectele de studiu, se pare că generația 2026-2027 va studia după noile planuri-cadru aprobate de fostul ministru al Educaţiei, Daniel David. 

Noutatea constă în faptul că liceenii boboci nu vor avea, la acest început de an școlar, manuale, acestea urmând să fie distribuite în licee abia spre sfârșitul lunii octombrie. Întârzierea lor se „datorează” exact noilor planuri-cadru pentru care este necesară tipărirea unora noi.

Elevii și profesorii vor veni la școală până vineri, 23 octombrie, când începe vacanța de toamnă.

Citit 2678 ori Ultima modificare Miercuri, 09 Septembrie 2026 08:02

2 comentarii

  • postat de Galatean
    Miercuri, 09 Septembrie 2026 04:01
    86.124.201.***
    Manifestari cu masini bengoase a parintilor ,blocarea arterelor de circulatie pe prima banda.aglomeratie de masini de parca totul sa trezit dintru-un somn adanc
    0
    3
  • postat de paloma
    Marți, 08 Septembrie 2026 01:02
    5.13.193.***
    Cum sa fie ?!!! Prosteala si copii chinuiti !!!...
    3
    2

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro