În Galaţi s-a înregistrat cel de-al doilea caz de infecţie cu virusul gripal AH1, confirmat vineri de Institutul Cantacuzino din Bucureşti. Potrivit declaraţiilor şefului Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Valentin Boldea, este vorba despre un tânăr, în vârstă de 32 de ani, obez, care a fost internat joi, la Spitalul de Boli Infecţioase, cu „o stare generală alterată”, punctată de febră, tahicardie, etc, lucru care a şi dus la recoltarea probelor. Boldea ne-a mai spus că, la acest moment, starea bărbatului este mult mai bună, după ce a intrat pe tratatment specific antiviral. De asemenea, directorul executiv al DSP a ţinut să precizeze că tulpina virusului AH1, identificată la cel internat, este inclusă în vaccinul antigripal din acest an. Tot el a menţionat că este cel de-al doilea caz din judeţ, după cel al unui copil, înregistrat luna trecută. Reamintim că bătrânii, copiii şi cei obezi sunt mult mai expuşi în faţa acestui virus.
S-a înregistrat al doilea caz de gripă la Galaţi Scris de Maria Fabian


Maria Fabian
Articole recente - Maria Fabian
Amânare în dosarul TAXEI de poluare a COMBINATULUI siderurgic din Galaţi DNA se va lupta, pe 6 aprilie, cu avocaţii lui Bocăneanu UPDATE/ Adjunctul de la APIA Tulcea a fost arestat UPDATE: Bunea Stancu, condamnat la închisoare cu executare, va fi încarcerat în Penitenciarul Galaţi Dosarul "Mită la bac", pe ultima sută de metri
Mai multe din această categorie: