În prag de iarnă, concedieri colective la Apaterm

În prag de iarnă, concedieri colective la Apaterm
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* O sută de oameni ar putea fi daţi afară, în noiembrie, de furnizorul local de apă caldă şi căldură * La Apaterm lucrează 780 de salariaţi, iar numărul optim de angajaţi a fost stabilit la 550


Nu mai puţin de o sută de salariaţi ar putea pleca din Apaterm începând din 15 noiembrie, conform planului de disponibilizare al societăţii, care a ajuns pe masa aleşilor locali. Concedierile colective - 100 de oameni anul acesta şi alţi câte 50 în anii 2014 şi 2015 - sunt cauzate de dificultăţile economice prin care trece furnizorul local de apă caldă şi căldură.

Potrivit liderului Sindicatului Solidaritatea din Servicii Publice Galaţi, Cristian Ciubotariu, planul de disponibilizare a fost aprobat de administratorul judiciar al firmei, iar sindicatul şi-a dat cu greu acceptul, după discuţii cu salariaţii. Ciubotariu ne-a declarat că, dincolo de avizul consilierilor locali, importantă este şi aprobarea Guvernului pentru ca salariaţii disponibilizaţi să poată beneficia de prevederile OUG nr. 36 din 2013 şi să primească, în funcţie de vechimea acumulată în instituţie, venituri de completare. Acestea sunt cu atât mai necesare cu cât oamenii din Apaterm se confruntă cu întârzieri la plata salariilor. Practic, salariaţii disponibilizaţi ar urma să primească în primele 12 luni sume echivalente cu salariul primit pe ultimele trei luni, sume formate din şomaj şi venituri în completare.

„Printre cei care vor fi disponibilizaţi sunt oameni vulnerabili, care au muncit ani de zile în firmă, buni profesionişti, iar unii dintre ei şi-au betegit sănătatea aici. Până în prezent s-au derulat trei concedieri colective - în august, septembrie şi octombrie 2011, în urma cărora au fost disponibilizaţi 280 de salariaţi, iar alţi 50 au plecat pe cale naturală. În prezent, în Apaterm lucrează 780 de salariaţi şi acoperim cu greu nevoile de funcţionare a sistemului. Sper să nu se ajungă la un dezechilibru, dat fiind că s-a stabilit că numărul optim de salariaţi pentru desfăşurarea activităţii este de aproximativ 550”, ne-a declarat Cristian Ciubotariu.

Citit 1934 ori Ultima modificare Miercuri, 30 Octombrie 2013 18:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.