UPDATE/ Fostul prefect de Galaţi a fost arestat din nou

UPDATE/ Fostul prefect de Galaţi a fost arestat din nou
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

UPDATE, ora 18.00: Potrivit unor informaţii încă neconfirmate oficial, fostul prefect ar fi implicat într-un nou dosar penal, pentru fapte deosebit de grave, aflat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila. În ediţia de mâine (joi, 8 mai) a Vieţii libere pueţi citi amănunte incendiare despre acest caz care are pe alocuri accente de film de acţiune cu gangsteri şi nebuni.

x x x

UPDATE, ora 16,45: În urmă cu câteva minute, Emanoil Bocăneanu s-a predat la arestul Poliţiei Galaţi, astfel încât arestarea sa preventivă a devenit efectivă. Există informaţii că măsura arestării preventivă a fost deja contestată de avocaţii fostului prefect la Curtea de Apel Galaţi.

x x x

Fostul prefect de Galaţi, Emanoil Bocăneanu, a intrat sub puterea unui nou mandat de arestare, emis tot în dosarul de corupţie în care s-a început deja judecata.

Detenţia de 30 de zile a fost hotărâtă miercuri, 7 mai 2014, de către judecătorii Tribunalului, la cererea procurorilor DNA, după ce Bocăneanu ar fi încălcat condiţiile controlului judiciar impus de instanţă pe 10 februarie. Instanţa a dispus punerea imediată în executare a măsurii, urmând ca Bocăneanu să fie ridicat de la domiciliu chiar astăzi.

În ediţia tipărită a Vieţii libere vom reveni cu amănunte ŞOCANTE legate de modul cum a încălcat fostul prefect condiţiile libertăţii sub supraveghere.

Citit 2535 ori Ultima modificare Miercuri, 07 Mai 2014 18:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.