Radu Georgescu
Creșterea aversiunii față de risc nu a afectat leul
Marți, 01 Octombrie 2024 18:20 | Publicat în ECONOMIE
Atacarea de către Israel a Hezbollah pe teritoriul Libanului a ridicat nivelul aversiunii față de risc, care a majorat cererea de monedă americană, considerată drept un refugiu în astfel de perioade, în condițiile în care se așteaptă un răspuns din partea Iranului, sponsorul organizațiilor șiite din jurul statului sionist. Această situație nu a influențat evoluția cursului euro, în ziua în care Parlamentul aproba noua componență a Consiliului de Administrație al BNR, care ...
Leul a fost pe verde în septembrie
Luni, 30 Septembrie 2024 17:10 | Publicat în ECONOMIE
Apropierea datei la care vor avea loc alegerile electorale și parlamentare a impus din partea BNR monitorizarea cu atenție a pieței valutare, astfel că media euro a avut o evoluție stabilă. Comparativ cu sfârșitul lui august, cursul monedei unice a scăzut cu 0,13 bani, a celei americane a coborât cu 4,55 bani iar francul elvețian a pierdut 2,55 bani. Programul economic al laburiștilor, care au venit la putere după 14 ani de opoziție, au asigurat un parcurs pozitiv lirei sterline a ...
Înainte de alegeri, BNR ține pe loc cursul euro
Duminică, 29 Septembrie 2024 14:31 | Publicat în ECONOMIE
BNR a continuat să monitorizeze parcursul cursului euro/leu, principalul său instrument de control a inflației și a derapajelor electorale ale PSDNL, înainte de alegerea noului/vechiului său Consiliu de Administrație și de decizia de politică monetară. Banca centrală este nevoită să lupte și cu deficitul bugetar care a urcat în primele opt luni, potrivit Finanţelor, la 4,57% din PIB, adică 81 miliarde lei, față de 42,19 miliarde lei, respectiv 2,63% din PIB, în perioada simil ...
Leul rămâne stabil față de euro
Joi, 26 Septembrie 2024 15:25 | Publicat în ECONOMIE
Respingerea planului de armistițiu propus Israelului și Hezbollah, aliatul Iranului, de către mai multe state occidentale, a ridicat nivelul aversiunii față de risc pe plan internațional. Creșterea cererii de dolari, considerat drept o valoare refugiu, a provocat deprecierea euro și a monedelor de la marginea zonei. Cursul euro a crescut marginal de la 4,9758 la 4,9759 lei, în timp transferurile se realizau între 4,975 și 4,976 lei, culoar identic cu cel de miercuri. Indicele ROBOR la ...
De laînceputul anului, prețul aurului a crescut cu 25%
Luni, 23 Septembrie 2024 18:14 | Publicat în ECONOMIE
Creșterea tensiunilor geopolitice din Orientul Mijlociu, după atacul Hezbollah asupra Israelului și riposta acestuia, dar și reducerea agresivă, prima din ultimii patru ani, cu jumătate de punct procentual a dobânzilor, la 4,75 - 5%, de către Rezerva Federală americană, care s-a alăturat astfel BCE și băncii centrale din China, au fost motive importante pentru majorarea cererii de aur. Prețul gramului de aur a crescut de la vechiul record de 373,3536 lei la cel nou de 377,2337 lei, ...
Până la alegeri, BNR va sta cu ochii pe curs
Duminică, 22 Septembrie 2024 15:24 | Publicat în ECONOMIE
Reducerea dobânzilor de către BCE și Rezerva Federală, nu a influențat poziția leului față de principalele valute, care au avut o evoluție mixtă
Fluctuațiile cursului euro s-au limitat la 4,9738 – 4,9746 lei, semn că banca centrală monitorizează piața cu multă atenție, pentru a o feri de șocuri, înainte de alegerile parlamentare și prezidențiale. Tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,973 – 4,976 lei, identic cu cel din săptămâna precedentă.„Războiul valutelo ...
Monitorizarea BNR ține cursul euro pe loc
Joi, 19 Septembrie 2024 17:40 | Publicat în ECONOMIE
Evoluția leului a rămas stabilă față de euro și de celelalte valute majore, în condițiile în care Banca Naţională a României (BNR) monitorizează cu grijă piața, înainte de alegerile parlamentare și prezidențiale. Cursul monedei unice s-a depreciat marginal, la 4,9744 lei, în timp transferurile se realizau în culoarul 4,973 - 4,975 lei, valori identice cu cele de la începutul săptămânii trecute. Decizia Fed de a reduce dobânda de referință nu a afectat piața monetară ...
Leul s-a depreciat față de principalele valute
Miercuri, 18 Septembrie 2024 18:10 | Publicat în ECONOMIE
Piața valutară a fost calmă, înainte de decizia de politică monetară pe care o va lua miercuri Rezerva Federală americană și nu a fost influențată de datele prezentate de Eurostat în privința inflației. Conform instituției europene, rata anuală a inflaţiei din Uniunea Europeană a coborât de la 2,8%, în iulie, la 2,4%, în august. Însă România rămâne, pentru a şasea lună la rând, "liderul" clasamentului din blocul comunitar, cu o majorare a prețurilor de 5,3%. Săptă ...
Analiștii văd euro la peste 5,07 lei, în august viitor
Marți, 17 Septembrie 2024 17:55 | Publicat în ECONOMIE
Piața valutară și cea monetară au fost stabile marți, în conformitate cu eforturile BNR de a asigura calmul social, cu două luni înainte de alegerile parlamentare și prezidențiale, pe fondul unor măsuri populiste luate de PSDNL. De mai mult de o săptămână, tranzacțiile din piața valutară se realizează în culoarul 4,973 - 4,975 lei. Marți, cotațiile au crescut pentru scurt timp până la 4,976 lei, astfel că media monedei unice a scăzut de la 4,9743 la 4,9738 lei. Sondajul ...
Un nou maxim pentru aur, al patrulea consecutiv
Marți, 17 Septembrie 2024 08:30 | Publicat în SOCIETATE
Prețul gramului de aur a crescut, la începutul acestei săptămâni, de la 370,5328 lei, valoare stabilită vineri, la 371,8457 lei, al patrulea maxim istoric consecutiv. Creșterea a survenit după ce metalul galben a urcat la 2,590.10 dolari/uncie. Uncia ar putea atinge în următoarele zile pragul de 2.600 dolari, care era prognozat de analiști pentru sfârșitul anului.
Cotațiile din piața valutară au rămas în același culoar stabilit la începutul săptămânii trecute, 4,973 - 4,9 ...