Leul încă se ține bine, sub atenta supraveghere a BNR

Leul încă se ține bine, sub atenta supraveghere a BNR
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Banca Naţională a României (BNR) continuă să fie foarte atentă la evenimentele politice care pot declanșa o criză în piața valutară, în cazul în care AUR ar veni la guvernare alături de PSD.

Luni dimineață, a fost dat un semnal înainte de deschiderea pieței locale, iar cotația euro a coborât până la 5,083 lei. Primele tranzacții s-au realizat la 5,09 lei, iar moneda unică a urcat treptat până la 5,096 lei, astfel că BNR a anunțat un curs mediu de 5,0927 lei, față de 5,0989 lei la începutul săptămânii trecute.

Sondajul realizat în martie, înainte de începerea actualei crize politice, în rândul analiștilor grupați în CFA România, estimează pentru octombrie o valoare de 5,1280 lei şi una de 5,1642 lei pentru aprilie viitor, valori apropiate de cele anunţate în februarie (5,1303 lei pentru orizontul de 6 luni, 5,1644 lei pentru orizontul de 12 luni).

Conform datelor din piață, BNR a vândut la începutul lunii circa un miliard euro, după ieșirile din piața locală, provocate de riscurile geopolitice.

Până la jumătatea lunii viitoare, când vom afla inflația din aprilie și se va desfășura ședința de politică monetară a BNR, este de așteptat ca indicii ROBOR să nu cunoască schimbări majore. Lunea aceasta, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,87%, valoare stabilită în urmă cu două, trei săptămâni. Indicele la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 5,94%, iar cel la 12 luni s-a menţint la valoarea de 6,00%.

Interesul pentru titlurile de stat românești s-a redus simțitor după începerea conflictului din Golful Persic și s-a accentuat după începerea crizei politice locale. Statul a refuzat ofertele de cumpărare de titluri de stat cu scadența în februarie 2038, valoarea emisiunii fiind de 300 milioane de lei. Trezoreria a reușit totuşi să se împrumute cu 363 milioane de lei pentru care a acceptat o dobândă medie anuală de 6,77%, printr-o emisiune cu scadența în octombrie 2029, care a avut o valoare inițială de 400 milioane de lei, iar ofertele de cumpărare au însumat 418 milioane de lei, semn că interesul a fost foarte scăzut.

Investitorii se arătau prudenți lunea aceasta, înainte de începerea ședinței de politică a Rezervei Federale americane, care se va desfășura marți și miercuri, iar euro a urcat la 1,1627 - 1,1755 dolari. În piața locală, cursul monedei americane a coborât de la 4,3580 la 4,3374 lei, valoare foarte apropiată de cea de la începutul săptămânii trecute. Majoritatea analiștilor anticipează că la probabil ultima ședință prezidată de Jerome Powell, care își încheie mandatul pe 15 mai, dobânda de politică monetară va fi menținută la 3,50 - 3,75%.

Cursul francului elvețian a coborât modest, la 5,5319 lei, după creșterea de marțea trecută la 5,5603 lei.

Media lirei sterline a crescut de la 5,8747 la 5,8770 lei, mai mult cu peste doi bani față de începutul săptămânii trecute.

Prețul gramului de aur a coborât de la 656,3566 lei la 655,5406 lei, față de 668,4279 lei, la începutul săptămânii trecute. Deprecierea este consecința scăderii dolarului față de euro, în timp ce metalul galben a alunecat la 4.671 - 4.704 dolari/uncie.

În regiune, media monedei maghiare s-a întărit cu circa 0,5%, la 363,48 forinți/euro. Cursul celei poloneze s-a depreciat modest, la 4,2449 zloți/euro.

După creșterea din timpul nopții la 79.472 dolari, bitcoin s-a retras spre 77.500 dolari. Ethereum fluctua între 2.306 și 2.404 dolari.

Citit 131 ori Ultima modificare Luni, 27 Aprilie 2026 18:16

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro