Anca Melinte

Anca Melinte

Casa Artelor își redeschide porțile pentru iubitorii de artă și muzică

Joi, 01 Octombrie 2026 08:30 | Publicat în UNDE MERGEM
Casa Artelor își reîncepe activitatea cu un vernisaj, o lansare de carte de interviuri și un minirecital de muzică clasică. Vineri, 9 octombrie, de la ora 17:00, Casa Artelor Galați găzduiește vernisajul expoziției colective „DUPLEX Galați – Brăila”. Potrivit organizatorilor, expoziția reunește lucrări ale membrilor titulari și stagiari ai filialelor Galați și Brăila ale Uniunii Artiștilor Plastici din România, propunând un dialog între generații, stiluri și viziun ...

Încă un șantier în oraș. Reparații pe strada Prelungirea Brăilei

Miercuri, 30 Septembrie 2026 12:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primăria municipiului Galați anunță că au demarat lucrările pentru modernizarea străzii Prelungirea Brăilei, pe tronsonul cuprins între strada Frunzei și Drumul de Centură. Intervențiile cuprind refacerea carosabilului și a trotuarelor, precum și amenajarea locurilor de parcare. Lucrările sunt executate de firma Gendav SRL, valoarea contractului fiind de aproximativ 3,1 milioane de lei. Durata șantierului ar trebui să fie de două luni. ...

Heliportul Galaţiului, în pixul secretarului de stat dr. Raed Arafat

Miercuri, 30 Septembrie 2026 10:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Inaugurat pe 24 august 2026, heliportul SMURD de la Spitalul Judeţean Clinic de Urgență „Sf. Ap. Andrei” este încă neoperaţional. Singura schimbare este aceea că, prin hotărârea Consiliului Judeţean Galaţi, heliportul, parcarea şi pasarela de transfer a pacienţilor către Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) au fost date în administrarea spitalului. Noi am încercat să aflăm care este stadiul punerii în funcţiune a heliportului. „Așteptăm avizul Comisiei interministerial ...

Protecţie socială. Câţi pensionari călătoresc gratuit cu Transurb

Miercuri, 30 Septembrie 2026 07:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Nu mai puţin de 19.339 de pensionari gălăţeni beneficiază de o reducere de sută la sută a tarifului la abonamentul de transport local, conform datelor făcute publice de Transurb. Gratuitatea le este acordată prin hotărârea Consiliului Local, deoarece cumulează venituri din pensie de până la 1.924 de lei net/ lună. Alţi 11.658 de pensionari gălăţeni primesc o reducere de 75 la sută la tariful abonamentului, pentru că au pensii cuprinse între 1.925 de lei şi 3.000 de lei ne ...

De ce au lipsit aleşii de la şedinţe. „Consilierii locali PSD nu sunt subordonați primarului”

Marți, 29 Septembrie 2026 23:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
„Când «arde», ne trezim și la două noaptea pentru şedinţă. Dar consilierii locali nu sunt subordonați primarului”, ne-a declarat liderul organizaţiei PSD Tecuci, Claudiu Gavril, de la care am încercat să aflăm motivele pentru care aleşii social-democraţi au blocat, prin absenţă, şedinţele Consiliului Local Tecuci. Scandalul politic de la Tecuci continuă. Aşa cum aţi putut afla din ziarul „Viaţa liberă”, şedinţa ordinară de luni, 28 septembrie, a eşuat din lip ...

PNL Galaţi, coordonat de la... Bruxelles şi Strasbourg

Marți, 29 Septembrie 2026 14:35 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
După senatoarea Nicoleta Pauliuc, organizaţia judeţeană a PNL Galaţi are un alt coordonator numit de la Centru, pe europarlamentarul Dan Motreanu. Politicianul face echipă cu alţi patru liberali de la nivel local, desemnaţi tot de conducerea naţională: Lucian Costin, primarul municipiului Tecuci, Mihai Bejan, primarul orașului Berești, Adrian Pîrvu, director general ANIF Galați, și Cătălin Paraschiv, fost consilier județean PNL Galați. „Biroul Politic Național a stabilit o ...

UPDATE. Acuzaţii şi ameninţări între primarul Lucian Costin şi preşedintele Costel Fotea. Scandal politic la Tecuci

Marți, 29 Septembrie 2026 11:34 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
E scandal la Tecuci după ce şedinţa ordinară a Consiliului Local programată luni, la ora 16,00, a eşuat din lipsă de cvorum. Din cei 18 consilieri locali în funcţie, au fost prezenţi doar 9, absentând ceilalţi 9, aleşii PSD. Într-o răbufnire în plenul întrunirii transmise live, pe Facebook, primarul municipiului Tecuci, liberalul Lucian Costin, l-a numit pe preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, „vătaf”, acuzând că la ordinul lui au absentat consilier ...

Câte mijloace de transport scoate Transurb, pe trasee, într-o zi

Marți, 29 Septembrie 2026 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Numărul mijloacelor de transport care circulă pe rutele din municipiul Galaţi diferă în funcţie de zi – lucrătoare sau nelucrătoare – şi de perioadă – vacanţă şcolară sau activitate normală. Într-o informare publicată pe site-ul Instituţiei Prefectului Judeţului Galaţi, compania publică de transport Transurb SA îşi detaliază programul de circulaţie, precizând din start că diagrama a fost stabilită de Consiliul Local al municipiului Galaţi.Potrivit Transurb, dia ...

„Anotimpurile”, spectacol de excepție al Teatrului „Nae Leonard”

Marți, 29 Septembrie 2026 07:00 | Publicat în UNDE MERGEM
Dacă vă grăbiți, mai puteți găsi bilete la „Anotimpurile”, un spectacol de excepție al Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” din Galați, programat pe 4 octombrie, de la ora 18,30. „O muzică ce traversează secolele fără să-și piardă prospețimea, forța și fascinația. Patru anotimpuri, patru universuri sonore, într-o călătorie care ne poartă de la exuberanța primăverii la tumultul verii, prin culorile bogate ale toamnei și până la fiorul în ...

Finanţare de 4,95 de milioane de lei pentru teatrele gălăţene

Marți, 29 Septembrie 2026 14:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Grație unei hotărâri de Guvern, teatrele gălățene primesc o finanțare a cărei valoare totală depășește 4,95 de milioane de lei. Iată care sunt sumele alocate: 2.895.035 de lei pentru Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, alți 1.311.203 lei pentru Teatrul Dramatic „Fani Tardini” şi doar 744.029 de lei pentru Teatrul pentru Copii și Tineret „Gulliver” din Galați. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Guvern, la propunerea Ministerului Dezvol ...
Pagina 5 din 1876