A murit fostul președinte pakistanez Pervez Musharraf
Duminică, 05 Februarie 2023 17:55 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Fostul președinte pakistanez, generalul Pervez Musharraf, a murit, după o boală prelungită, la Dubai American Hospital, potrivit unui comunicat al armatei pakistaneze. Acesta avea 79 de ani. Fostul lider, care trăia într-un exil autoimpus în Dubai, în Emiratele Arabe Unite, a preluat puterea de la fostul premier Nawaz Sharif printr-o lovitură de stat militară în 1999 și s-a autoproclamat președinte în 2001, rămânând în același timp șef al armatei. El a continuat să conducă ...
Zeci de morți și răniți după un atentat la o moschee din Pakistan
Luni, 30 Ianuarie 2023 19:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Cel puţin 30 de persoane au fost ucise şi aproximativ 150 rănite, în mare parte poliţişti, într-un atentat produs luni într-o moschee aflată în interiorul cartierului general al poliţiei din Peshawar, oraş din nord-vestul Pakistanului, transmit AFP, Reuters şi DPA. Deflagrația s-a produs în timpul rugăciunii şi a cauzat prăbuşirea unui zid al moscheii. ''Până acum există 30 de persoane ucise şi aproape 150 rănite. Majoritatea victimelor sunt poliţişti'', a declarat Ghul ...
Nave de luptă construite la Galați pentru Forțele Navale Pakistaneze
Miercuri, 12 Octombrie 2022 21:00 | Publicat în Prima Pagina
În Șantierul Naval Damen Galați a avut loc miercuri, 12 octombrie, o dublă ceremonie ce a marcat momente-cheie în realizarea a două nave de luptă destinate Marinei Militare Pakistaneze. E vorba de punerea chilei, respectiv, tăierea primei bucăți de oțel, la cele două nave. Acestea au la bază cea mai nouă platformă de tip Offshore Patrol Vessel - OPV 2600, proiectată și realizată de navaliștii din cadrul Grupului Damen.
Comenzile pentru aceste nave vin după ce, în 2020, Șan ...
Focar de coronavirus într-un campus cu muncitori din Pakistan
Marți, 02 Iunie 2020 20:00 | Publicat în EVENIMENT
Opt muncitori din Pakistan, angajaţi ai unei firme de construcţii din Galaţi care făcea lucrări în Brăila, s-au infectat cu noul coronavirus şi au fost internaţi la Spitalul Judeţean din Brăila. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Brăila a decis să izoleze campusul, în care se mai află încă 93 de muncitori. Primele cazuri de infectare în campusul aflat în localitatea brăileană Vădeni au fost confirmate luni, iar cei opt muncitori din Pakistan confirmaţi au fost interna ...
Corvetă militară lansată de Damen, dar nu pentru România (VIDEO)
Vineri, 06 Septembrie 2019 00:03 | Publicat în ECONOMIE
Şantierul Naval Damen Galaţi a lansat la apă, marţi, o corvetă militară pentru Pakistan Navy. Nava, care poartă numărul 272, va patrula în regiunea Oceanului Indian.
Constructorul olandez Damen a lansat, pe 3 septembrie, la şantierul său din Galaţi, cea de-a doua corvetă de 2.300 de tone construită pentru marina pakistaneză, a anunţat Pakistan Navy pe pagina sa de Facebook. La ceremonia de la Galaţi a participat şi o delegaţie pakistaneză, condusă şeful Statului Major al P ...
UȘOR DE CITIT. "ISIS. Armata jihadului". Să înţelegem pericolul care ne pândeşte
Sâmbătă, 16 Aprilie 2016 09:00 | Publicat în Campanii VLG
Abia după ce am terminat de citit cartea asta, mi-am dat seama cât de important este să înţelegem realitatea pe care ne-o explică, în cele circa 300 de pagini de text (fără a socoti fotografiile şi notele explicative), autorii, Michael Weiss şi Hassan Hassan. Primul e jurnalist american, al doilea, publicist irakian. Cartea "ISIS. Armata jihadului" conţine istoria explicată pe înţelesul tuturor a celei mai temute organizaţii teroriste a momentului: Statul Islamic. Membrii ei, jih ...
Atac SINUCIGAŞ la Consulatul pakistanez din Afganistan
Miercuri, 13 Ianuarie 2016 16:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Cel puţin 12 persoane au murit, miercuri, într-un atac sinucigaş ce a vizat consulatul pakistanez din Afganistan, urmat de confruntări armate între forţele de securitate şi atacatori într-o clădire din apropierea instituţiei, informează agenţia de presă Reuters.
Atacul a avut loc în faţa sediului consulatului pakistanez din Jalalabad, situat în estul Afganistanului, când un bărbat s-a detonat în timp ce încerca să intre în clădire. Atacul vine la două zile după negoc ...
Tradiţii islamice, dar şi vedete româneşti - Nunta pakistaneză, văzută prin ochii unei gălăţence (FOTO)
Vineri, 15 Mai 2015 07:00 | Publicat în DIASPORA
O nuntă de cinci zile, în care bărbaţii petrec separat de femei, unde mirele este hrănit cu tort cu o lingură împodobită cu flori, nuntaşele poartă văluri pe cap şi au pe mâini minunate arabescuri pictate cu henna, şi la care răsună glasuri modulate acompaniate de ritmul tamburinelor…
Vi se pare o atmosferă demnă de „O mie şi una de nopţi”? Dar dacă v-aş spune că atunci când petrecerea se încinge, se aud cântecele Innei şi ale trupei Akcent? Ei bine, toate acest ...
(FOTO) Pakistanul, VĂZUT prin ochii unei gălăţence. „O ţară plină de contraste”
Vineri, 15 August 2014 12:00 | Publicat în DIASPORA
Au străzi, autostrăzi şi şosele suspendate – ne dau lecţii la capitolul infrastructură rutieră - dar traficul este infernal, haotic şi dominat de blocaje. Au mii de culori ale materialelor, dar le ascund sub abaya negre. Au cerşetori teribil de enervanţi şi în acelaşi timp au personalităţi care circulă cu câte 15 maşini de poliţie şi armată în coloanele oficiale. Pe scurt, o ţară plină de contraste, aşa arată Pakistanul văzut prin ochii gălăţencei Alexandra Ţăp ...
Căsătorită cu un medic pakistanez/ O gălăţeancă şi-a descoperit jumătatea la Londra (FOTO)
Vineri, 04 Iulie 2014 11:00 | Publicat în DIASPORA
* Alexandra Ţăpeanu Ansar a aflat ce înseamnă să fii femeie europeană în lumea islamică
Nu ar fi crezut niciodată că soţul său va fi de la 5.000 de kilometri distanţă de România şi că o să-l cunoască în alt colţ al lumii. Şi nici nu s-ar fi văzut căsătorită înainte de 25-26 de ani, ci poate chiar mai târziu. A aflat, însă, că viaţa ne mai rezervă şi altceva decât ceea ce credem noi, şi ne oferă ceea ce ne-a pregătit atunci când e mai bine. Înainte de a- ...