Accident rutier cu multiple victime la Gara Berheci
Sâmbătă, 07 Decembrie 2024 08:03 | Publicat în EVENIMENT
În această dimineață, potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Galați, a avut loc un accident rutier in zona Gării Berheci, com. Gohor. Potrivit cpt. Dan Ionașcu, purtătorul de cuvânt al ISU Galați, în evenimentul rutier au fost implicate trei autovehicule.Din incident au rezultat trei victime, bărbați cu vârste cuprinse între 38 si 45 ani, având multiple traumatisme. Victimele au fost preluate și transportate la Spitalul Municipal Tecuci, ...
Accident lângă Spitalul de Urgență. Ambulanță SMURD în misiune, lovită de o mașină
Joi, 07 Noiembrie 2024 09:04 | Publicat în EVENIMENT
Evenimentul rutier, soldat din fericire doar cu pagube materiale, a avut loc joi dimineață, pe strada Brăilei. Autospeciala SMURD se deplasa spre Spitalul de Urgență, transportând un pacient care avea nevoie imediată de asistență medicală.
Un șofer care ieșea dintr-o parcare publică aflată în apropierea unității medicale nu ar fi acordat prioritate salvării care venea cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune și i-ar fi tăiat calea. Ambele vehicule au fost avariate, ...