Drifturi finalizate cu amenzi

Vineri, 14 Februarie 2020 10:30 | Publicat în EVENIMENT
Polițiștii locali din cadrul Serviciului de Intervenție Rapidă și Transport Valori au aplicat, conform prevederilor HCL 260/2018, șase sancțiuni contravenționale conducătorilor auto care, în parcarea aferentă stadionului "Dunărea" și în parcarea unui centru comercial de pe strada Brăilei, au efectuat derapaje controlate pe domeniul public. Cei șase conducători auto au primit, în total, amenzi de 4.200 de lei. Trebuie precizat că, în conformitate cu prevederile HCL 260/2018, ...

Şi poştaşii primesc amenzi

Vineri, 14 Februarie 2020 06:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Cea mai mare amendă aplicată, în 2019, de către Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) pe piața serviciilor poștale, în cuantum de 30.000 de lei, a fost către Compania Națională Poșta Română, pentru nerespectarea condițiilor minime de calitate pentru trimiterile de corespondență internă din sfera serviciului universal. În cazul celorlalți furnizori de servicii poștale, principalele nereguli au constat în furnizarea serviciilor ...

Amenzi pentru protejarea mediului înconjurător

Luni, 10 Februarie 2020 12:00 | Publicat în SOCIETATE
273 de sancţiuni contravenţionale, în sumă de peste 200.000 de lei, au aplicat, în 2019, poliţiştii locali din cadrul Serviciului de Protecţie a Mediului. Amenzile au fost aplicate pentru abateri precum: neîncheierea contractelor cu operatorul autorizat pentru preluarea deşeurilor rezultate din amenajări interioare; depozitarea materialelor de construcţii pe domeniul public; neîncheierea contractelor de salubrizare cu operatorul autorizat; neîncheierea contractelor pentru preluarea ...

Sute de amenzi pentru parcările neregulamentare

Joi, 06 Februarie 2020 00:01 | Publicat în JURIDIC
Pentru al doilea an, Poliţia Locală Galaţi are în derulare Planul de măsuri „Siguranţa în trafic”, plan care are ca obiectiv principal disciplinarea conducătorilor auto. În 2020, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră şi cei de la nivelul Secţiilor de Ordine Publică, vor întreprinde acţiuni pe sectoare de drum stabilite, precum şi în orice alte zone în care situaţia operativă o impune. În prima lună din 2020, în cadrul Planului de măsuri „Si ...

Amenzi de şapte milioane de lei

Luni, 03 Februarie 2020 09:00 | Publicat în JURIDIC
Pe parcursul anului 2019, poliţiştii locali de la nivelul municipiului Galaţi au aplicat peste 24.700 de sancţiuni contravenţionale, în sumă de peste 7,7 milioane de lei, şi peste 13.500 de puncte de penalizare. Totodată, poliţiştii locali au confiscat bunuri în valoare de peste 49.000 de lei, conform bilanţului prezentat recent de conducerea Poliţiei Locale Galaţi. Referitor la principalele constatări de natură infracţională, poliţiştii locali au înregistrat în 2019 un n ...

Ploaie de amenzi pe şosele

Miercuri, 22 Ianuarie 2020 12:30 | Publicat în EVENIMENT
Peste 1.100 de amenzi au încasat, în trei zile, şoferii care au tranzitat drumurile şi străzile din judeţul Galaţi. Poliţiştii au ieşit cu toate efectivele din dotare, la finele săptămânii trecute, pentru a preveni şi constata abaterile de la Codul Rutier. Încălcările legii nu au fost puţine, bilanţul, după trei zile, fiind unul care arată că legile circulaţiei sunt făcute să fie încălcate. Din păcate, cu intenţie şi inconştienţă, pentru că, din cele 70 de permi ...
În timpul verificărilor efectuate pentru soluţionarea unei sesizări, poliţiştii locali din cadrul Serviciului de Protecţie a Mediului au constatat că un gălăţean a aruncat dintr-un autoturism, pe trotuarul aferent unui bloc de pe strada Stadionului, patru pungi din plastic care conţineau deşeuri menajere, dăunând astfel curăţeniei din zonă. Persoana în cauză a fost identificată în persoana lui N.I., care a negat săvârşirea faptei. Pus în faţa dovezilor filmate, gălă ...
4.116 de sancţiuni contravenţionale în sumă de peste 1.116.000 lei şi 3.637 puncte penalizare. Acesta este bilanţul, pe anul trecut, în ceea ce priveşte programul "Siguranţa în trafic", aflat în desfăşurare la nivelul Poliţiei Locale Galaţi. Anul trecut, efectivele de poliţişti locali cu atribuţii în domeniul siguranţei rutiere au fost angrenate, în perioada ianuarie – decembrie 2019, în acţiuni specifice, zilnic, în zona uniăţilor de învăţământ, dar şi pe str ...

Sărbători cu amenzi pentru violenţe şi scandaluri

Joi, 09 Ianuarie 2020 06:00 | Publicat în JURIDIC
500 de jandarmi gălăţeni au fost angrenaţi în perioada sărbătorilor de iarnă pentru menţinerea ordinii publice în judeţ, sutele de misiuni la care au participat militarii, individual sau alături de poliţişti soldându-se cu constatarea a zeci de abateri. 12 dintre neregulile consemnate de echipajele de de jandarmi au îmbrăcat forma unor infracţiuni, cele mai multe fiind furturi, violenţe în familie, deţinere de substanţe psihoactive, loviri sau tulburarea ordinii şi linişt ...

Amenzi pentru șoferii care au cruciulițe pe parbrize

Miercuri, 08 Ianuarie 2020 12:00 | Publicat în AUTO
Și anul acesta se iau măsuri împotriva şoferilor care îşi atârnă în parbriz iconiţe, cruciuliţe şi alte obiecte care reduc vizibilitatea. Toate accesoriile agățate de oglinda retrovizoare sau puse pe bordul mașinii sunt periculoase pentru șoferi, în condițiile în care obturează vederea și pot duce la producerea unor accidente rutiere. Ordonanța de urgență nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, actualizată, prevede amenzi cuprinse între 1.305 lei si 2.900 ...
Pagina 6 din 54