Duplicitate, tupeu şi aroganţă

Marți, 08 Aprilie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Noul traseu înfiinţat 106 (Micro 19 - Gara CFR) este, de fapt, un „29”, da’ cu altă pălărie. Practic, la trei ani de la desfiinţarea traseului 29, autorităţile au ajuns la concluzia că măsura luată în iulie 2022 n-a fost chiar cea mai… „inspirată”. Asta ca să rămân elegantă în exprimare. Şi cum nu puteau să-i spună „29 reînviat” au inventat un 106. „L-au reevaluat”, cum s-ar spune. Dincolo de glume şi de ironii, să laşi practic unul dintre cele mai p ...

Se reabilitează reţeaua de apă în Micro 16

Luni, 31 Martie 2025 13:00 | Publicat în EVENIMENT
Operatorul regional Apă Canal SA a anunţat demararea lucrărilor de reabilitare a reţelei de apă potabilă din cartierul Micro 16, care deserveşte blocurile 3A, B13, E8, E7, E6, A21, L şi Liceul de Transporturi Auto "Traian Vuia". Reţeaua de distribuţie ce va fi înlocuită în cadrul acestei investiţii realizate din profitul reinvestit este în lungime totală de 970 de metri. Lucrările se vor realiza pe trei tronsoane: strada Gh. Doja, strada Brânduşei şi strada Lebedei/ Liceul A ...
Discuții în vederea stingerii creanței pe care combinatul Liberty Galați o are față de bugetul local al municipiului au avut loc între primarul Ionuț Pucheanu, managerul general Radu Ionescu și Remus Borza, coordonatorul firmei Euro Insol, care se ocupă de concordatul preventiv al companiei siderurgice. Potrivit primarului, datoria efectivă, pentru anul trecut, se ridică la 19 milioane de lei, reprezentând impozitul pe clădiri și taxa de mediu. Dacă se adaugă și sumele aferente ...
* Unul dintre portalurile de știri pentru publicul cu întrebări metafizice nedeslușite, ziare.com, a publicat un articol cu titlul: "Savanții dau verdictul: A despărțit Moise sau Dumnezeu Marea Roșie pentru fuga israeliților din Egipt?" După cum lesne se poate observa, savanții n-au dat niciun verdict, ci doar l-au inspirat pe autorul articolului, care a pus și el o întrebare cu caracter așa-zis biblic. Cel mai probabil, în redacția în care trudește și domnul George, semnataru ...

Jumătate de oraș rămâne fără apă 24 de ore

Marți, 11 Martie 2025 00:51 | Publicat în SOCIETATE
Mai multe cartiere din zona centrală a orașului vor rămâne fără apă potabilă începând de miercuri, 12 martie, până joi dimineață, măsura fiind luată pentru efectuarea unor ample lucrări de modernizare la Turnul de Apă. Stația este obiectivul unei investiții prin ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Galati, etapa 2”, proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Dezvoltare Durabilă 20 ...

S-a finalizat reabilitarea reţelei de apă din Micro 19

Luni, 09 Decembrie 2024 12:00 | Publicat în Regional
Operatorul regional Apă Canal a anunţat finalizarea lucrărilor de reabilitare a reţelei de apă din Micro 19 din zona strada Stadionului - Aleea Comerţului. Rețeaua de distribuție reabilitată alimentează blocurile M2, T6, T5, T4, T3, T2, T1, G6, G5, G4, G3, G2, G1, O7, O8, O9, O10, O11, O12, R9, R10, SC33, M19, O2, F7, Z2, D2, C5, C4, C3, C2, C1, Grădinița Nr. 51, Școala Gimnazială Nr. 17, Școala Gimnazială Nr. 29 și agenții economici din zonă. Lucrarea a fost realizată print ...

O nouă conductă de apă a intrat în reabilitare

Sâmbătă, 16 Noiembrie 2024 15:40 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Operatorul Apă Canal Galați anunță că a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru reabilitarea unei conducte de apă din cartierul Aurel Vlaicu, ce deservește blocurile U10, U11, U12, U13, U14A, U14B, U6, U7, U5, U8, U9, U4, U1A, U1B, U2, U3, inclusiv branșamentele acestora. Această investiție este realizată din profit reinvestit, amortizare, fond IID (fondul de întreținere, înlocuire și dezvoltare).Rețeaua de apă care urmează a fi reabilitată este delimitată de străzile ...
S-a finalizat reabilitarea rețelei de apă potabilă din Micro 14, situată în perimetrul străzilor Nae Leonard şi Nufărului, a anunţat operatorul Apă Canal, pe pagina sa de Facebook Reţeaua are o lungime 1.410 metri şi deserveşte blocurile S14, S1, S3, S13, SC75, S4, S7, S5, S8, S6, S9, S11, S10, S12, C17, S16 şi S15. Canalul de protecție necirculabil în care este amplasată conducta a fost reabilitat pe întreaga lungime, au fost realizați 11 hidranți subterani şi au fost î ...
UPDATE: ora 20,00. Remedierea avariei apărută la rețeaua de apă de pe strada Prelungirea Brăilei, în cursul zilei de joi, 7 noeimbrie, este mai complexă decât părea la o primă evaluare și necesită mai mult timp pentru intervenție. Din acest motiv, Apă Canal a anunțat, în cursul serii, că va fi nevoie ca pe parcursul întregii zile de vineri, 8 noiembrie, mai exact în intervalul orar 9,00 - 21,00, să reducă debitul apei pentru consumatorii din trei cartiere alimentate de cond ...
Strada Eroilor este închisă astăzi, 24 octombrie, până la ora 14.30, pe tronsonul cuprins între str. Nicolae Bălcescu și str. Traian, pentru remedierea unei avarii în rețeaua de distribuție a  SC Apă Canal. În acestă perioadă, programul de transport public este modificat astfel: Traseul 11 - de la Potcoava de Aur va fi deviat pe str. Traian, atât la tur cât și la retur; Traseul 15 - pe tur (Piața Centrală - Gara CFR) nu se modifică; pe retur va fi deviat pe str. Domneasc ...
Pagina 1 din 5