O uzină nu se pierde numai atunci când este închisă oficial. Se pierde și atunci când este lăsată prea mult timp în incertitudine, între promisiuni, evaluări, licitații fără rezultat și negocieri fără un final vizibil. Asta se întâmplă astăzi la Liberty Galați.
De prea mult timp se vorbește despre investitori, proceduri, creditori și soluții care „urmează” să apară. Între timp, combinatul rămâne o uriașă platformă industrială ținută în așteptare. Iar timpul nu este neutru. Timpul are un preț.
În fiecare lună de blocaj se pierd oameni cu experiență, relații comerciale, furnizori, încrederea clienților și capacitatea reală de repornire. Instalațiile pot fi conservate. Competența, disciplina tehnologică și echipele formate în zeci de ani nu pot fi puse într-un depozit și scoase la nevoie.
Este revoltător că, în jurul uneia dintre cele mai importante capacități industriale ale României, nimeni nu pare să spună limpede ce urmează. Există sau nu un investitor capabil să cumpere și să repornească? Există sau nu bani pentru capital de lucru, energie, materii prime, mentenanță și salarii? Există un calendar real sau doar o nouă etapă de așteptare?
După licitații fără ofertă fermă, trecerea la negociere directă poate fi o soluție. Dar negocierea directă nu este, prin ea însăși, o salvare. Este doar o procedură. Salvarea începe abia atunci când există finanțare, contracte, materii prime, energie, oameni și un plan de producție credibil.
Guvernul nu poate fi un simplu spectator. Nu i se cere să arunce bani publici fără garanții și nici să acopere la nesfârșit pierderile unei companii private. Dar statul are obligația să spună dacă Liberty Galați este sau nu, cu adevărat, un obiectiv industrial strategic pentru România, nu doar pe hârtie.
Dacă este strategic, atunci trebuie tratat ca atare: cu un calendar scurt, cu o coordonare reală a instituțiilor implicate, cu condiții ferme pentru orice investitor și cu măsuri care să păstreze capacitatea de repornire până la o decizie finală.
Dacă nu este strategic, atunci măcar acest lucru trebuie spus deschis. Galațiul nu merită să trăiască luni sau ani din zvonuri, speranțe și comunicate fără consecințe.
Cea mai rea variantă nu este o decizie grea. Cea mai rea variantă este lipsa deciziei. Pentru că, într-un combinat siderurgic, timpul nu rezolvă problemele. Timpul le face mai scumpe, mai riscante și, uneori, imposibil de reparat.
Liberty Galați nu poate fi lăsat să se stingă prin amânare. Din păcate, până acum asta pare să se întâmple.
