Cetățean străin, ademenit sexual, bătut și tâlhărit

Marți, 19 Noiembrie 2024 12:18 | Publicat în EVENIMENT
Un bărbat venit de peste mări și țări să muncească în România a trecut printr-o experiență de groază, la finele săptămânii trecute. S-a întîmplat la Galați, oraș unde străinul a încercat să își găsească de muncă și să își facă un rost. Zilele trecute, a întâlnit, deloc întâmplător cum avea să afle ulterior, o tânără care i-a făcut avansuri. După ce au băut ceva, fata i-a propus să o însoțească într-o locație din zona Țiglina, ”ca să se cunoa ...
O femeie din județul Galați a fost arestată și riscă cel puțin zece ani de închisoare pentru că și-a ucis concubinul în urma unui conflict izbucnit pe fondul consumului de alcool Tragedia s-a consumat în locuința pe care cei doi o împărțeau, în cursul după-amiezei de miercuri, 31 iulie. Pe fondul consumului de alcool, schimbul de replici s-a transformat în acte de violență din partea bărbatului, care și-ar fi lovit concubina. Aceasta a pus mâna pe un cuțit să se apere, ...
Potrivit unui comunicat de presă, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea au dispus pe 26 octombrie 2023, reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a doi inculpați, cercetați pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, ambele în formă continuată. „S-a reținut că, pe parcursul anului 2023, în mod repeta ...
Întreprinzătorii din județul Galați care fac afaceri prin țară, vânzând sau cumpărând diverse mărfuri ori executând diverse lucrări, au dat de necaz în Oltenia, unde mai mulți parteneri, reprezentând o firmă care le-a contractat serviciile, au făcut uz de forță ca să-și regleze conturile. Gălățenii, originari din Ivești, au fost sechestrați și lăsați fără bani, întreaga pățanie făcând acum obiectul unui dosar penal instrumentat de Poliția Olt. Relațiile de ...
Flagrantul în urmă căruia 30 de kilograme din drogul cunoscut sub numele de "Cristal", un stupefiant extrem de puternic si periculos, introdus recent în clasa drogurilor de mare risc, a fost făcut la Brăila și a vizat o grupare care se ocupa cu traficul de substanțe psihoactive în județul vecin, dar și în municipiul Galați. Polițiștii de la BCCO Galați și procurorii DIICOT Galați au oprit în trafic mașina în care se aflau trei bărbați, despre care aveau informații că tra ...