Un accident cu nu mai puţin de cinci victime s-a petrecut în cursul dimineţii de marţi, 17 noiembrie, din cauza depăşirii riscante făcute de un şofer. Potrivit primelor concluzii, bărbatul în vârstă de 67 de ani, aflat la volanul unui autoturism cu care se deplasa pe DN 25 dinspre Galaţi spre Tecuci ar fi făcut o manevră care putea să îi coste viaţa atât ce cei aflaţi în maşina sa cât şi pe ceilalţi participanţi la trafic. Impactul dintre maşina condusă de sexagenar ...
* Olăritul, măştile populare şi ştergarele cusute în punct românesc le-au adus premii celor patru eleve din Braniştea şi Vânători care ne-au reprezentat la Olimpiada naţională "Meşteşuguri artistice tradiţionale" * Învăţătoarea Netuţa Adamache din Braniştea a avut onoarea de a îmbrăca un costum popular din colecţia Principesei Maria Patru eleve din judeţul Galaţi s-au întors cu premii de la cea de-a a XX-a ediţie a Olimpiadei “Meşteşuguri artistice tradiţiona ...
Vreme de mai bine de jumătate de veac, Gheorghe Costache, acum în vârstă de 89 de ani, a fost cel mai priceput în ale stupăritului în satul Vasile Alecsandri, din comuna Braniştea. Mai are şi acum stupi, dar nu la fel de mulţi ca altădată. A avut zeci de familii de albine, care-i dădeau, în anii buni, şi până la 100 de kilograme de miere. Acum e vârstnic şi e nevoit, de la o vreme, să petreacă mai multă vreme odihnindu-se. Gândul îi este, însă, tot la stupi, zi şi noap ...
Tradiţia care s-a născut şi a definit viaţa multor generaţii de gălăţeni de pe pe malurile bălţii Lozova se păstrează vie, în comuna gălăţeană Braniştea, prin grija învăţătorului Mihai Gheorghe. Acum pensionar, păstrătorul de rost e sprijint, bineînţeles, de primăria din localitate. Cântând în grupul folcloric local “Lozioara”, coordonat de învăţător, copiii de vârstă şcolară află - încă de când învaţă să scrie şi să citească româneşte - cu ...
* Situaţia extrem de gravă a fost descoperită în apropierea locului unde pârâul Bârlădel se varsă în Siret * Din câte se pare, mulţi localnici s-au aprovizionat cu peşti morţi sau aflaţi în agonie, existând suspiciuni că i-au mâncat sau i-au vândut Localnici din satul Traianu, comuna Braniştea, spun că au observat grozăvia duminică pe la prânz, când unii dintre ei au ieşit cu undiţele pe Bârlădel, în apropierea gurii de vărsare în Siret. În locul în care oam ...

Muniţie distrusă la Braniştea, cu ajutorul pirotehniştilor

Vineri, 11 Aprilie 2014 18:00 | Publicat în EVENIMENT
Specialiştii pirotehnişti din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Galaţi au distrus, joi, 45 de elemente de muniţie. Operaţiunea de distrugere a muniţiei a avut loc în poligonul “Râpa Galbenă”, de lângă localitatea Braniştea. Elementele de muniţie au fost descoperite în ultimele două luni, în diferite zone ale judeţului Galaţi. Cu această ocazie, ISU Galaţi reaminteşte populaţiei că este interzisă  atingerea muniţiilor cu mâna sau cu ...
Mai meticulos şi mai pretenţios decât o croitoreasă pricepută, nea Fănel cojocarul din Braniştea a fost, o perioadă, unul dintre cei mai căutaţi oameni ai satului. Pe vremea când era la modă să ai cojoc precum Elena Ceauşescu sau o haină ca a actorului Alain Delon, Ştefan Domniţeanu nu avea timp nici să respire. Acum, la aproape 70 de ani, duce dorul cojocăriei, meseria sa de-o viaţă-ntreagă. Tăbăcea câte 700 de piei pe sezon "Am început să învăţ tăbăcărie prin ...
* Maricel Mocanu spune că nu are cui lăsa meşteşugul: "Odată cu mine se va duce-n pământ şi meseria asta" Vasele din lut care prind formă în atelierul din Braniştea al lui Maricel Mocanu nu sunt cu nimic mai prejos faţă de cele pe care le făcea tatăl său, olarul Ilie Mocanu, cu mult înainte să vină comuniştii la putere şi să-i oprească roata. Mâinile fiului, ajuns la aproape 60 de ani, se mişcă astăzi la fel cum o făceau cele ale tatălui, în urmă cu decenii, duc ...
După ce i se va elibera autorizaţia de construcţie, Tancrad va avea un an şi jumătate să construiască un kilometru şi jumătate de drum principal, în satul Vasile Alecsandri din comuna Braniştea. Cu cei 872.213 de lei atribuiţi pentru construcţie, lucrarea ar trebui să fie gata prin toamna anului viitor, estimează primarul Marian Adamache.   ...
Comuna Braniştea a scos la licitaţie la sfârşitul săptămânii trecute lucrările de asfaltare a drumului comunal, inclusiv şanţurile şi podeţele aferente, din satul Vasile Alecsandri. Valoarea contractului este estimată la 884.827 de lei. ...
Pagina 3 din 4