Bani doar pentru un singur pachet de ajutoare militare

Marți, 19 Decembrie 2023 16:40 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Casa Albă a avertizat că Statele Unite au suficiente fonduri doar pentru un singur pachet suplimentar de ajutoare pentru Ucraina în acest an, în contextul în care Congresul american blochează un nou pachet financiar acordat Kievului, notează AFP. "Mai avem un singur pachet de ajutoare" înainte ca fondurile dedicate Ucrainei "să se epuizeze", a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, John Kirby, refuzând să precizeze valoarea acestui pachet ...

Întâi pomeni electorale, iar investiţii din ce rămâne

Marți, 19 Decembrie 2023 00:01 | Publicat în EDITORIAL
Ştie de-acum toată lumea că gaura din bugetul pe 2023, pe care guvernanţii au recunoscut-o abia prin primăvară, a fost determinată de construcţia total nerealistă, cu venituri de 34,7% din PIB, care nu se puteau realiza. Din primăvară până acum, politicienii de la putere au tot dat din colţ în colţ, au cârpit de prin rezervele guvernamentale, au tăiat din banii unor proiecte, au amânat plăţi către constructori, au negociat şi renegociat deficitul bugetar, totul pentru ca R ...

Cifrele majorărilor salariale din 2024

Miercuri, 13 Decembrie 2023 17:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Pensiile se majorează cu 13,8% de la 1 ianuarie 2024, iar salariile de bază ale personalului plătit din fonduri publice vor creşte cu 5% de la aceeaşi dată. Excepţie face personalul din învăţământ, care va beneficia de o majorare de 20% în două tranşe, potrivit proiectului de lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2024, publicat miercuri și citat de Agerpres. Totodată, munca suplimentară efectuată peste durata normală ...
  FINALIZARE PROIECT Decembrie 2023   “ACHIZITIA DE ECHIPAMENTE PERFORMANTE IN CADRUL FIRMEI MY DENT DIGITAL DENTISTRY SRL”   Beneficiar: MY DENT DIGITAL DENTISTRY S.R.L., Cod SMIS 161837, Nr. Contract de finanțare: 363/POC/411/AM/07.09.2023 Valoarea totala a proiectului: 1.120.860,67 lei, din care asistenta financiara nerambursabila din FEDR/FC/FSE/ILMT + Buget național, este de 968.077,05 lei. Proiectul s-a implementat în Regiunea Sud-Est, Municipiul Galați, Str. Universi ...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, că bugetul de stat pe 2024 prevede o majorare la tot sistemul bugetar de 5%, mai puţin pentru demnitari, şi un buget de 7,3% pentru investiţii, cel mai mare procent din istorie. „Avem un buget iarăşi istoric la educaţie de 4,1%”, a mai spus premierul Ciolacu, el afirmând că o majorare va fi şi la bugetul sănătăţii şi al CNAS. Marcel Ciolacu a declarat la sediul partidului că s-a stabilit calendarul bugetului pe anul 2024. ”Am dori ...
 Decembrie 2023 ACHIZIŢIA DE ECHIPAMENTE PERFORMANTE Beneficiar: MY DENT DIGITAL DENTISTRY S.R.L., Cod SMIS 161837, Nr. Contract de finanțare: 363/POC/411/AM/07.09.2023 Valoarea totală a proiectului: 1.120.860,67 lei, din care asistentă financiară nerambursabilă din FEDR/FC/FSE/ILMT + Buget naţional, este de 968.077,05 lei. Proiectul se implementează în Regiunea Sud-Est, Municipiul Galați, Str. Universității, Nr. 3, judeţul Galați. Beneficiarul MY DENT DIGITAL DENTISTRY ...

Socoteala din buget nu se potrivește cu economia

Miercuri, 15 Noiembrie 2023 11:00 | Publicat în ECONOMIE
Creşterea economiei româneşti a încetinit la 0,4 la sută în trimestrul trei al acestui an, faţă de trimestrul precedent, după un avans de 1,3 la sută în trimestrul doi faţă de primele trei luni, potrivit datelor INS. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2022, Produsul Intern Brut a înregistrat o creştere cu 0,2 la sută pe seria brută şi cu 2,1 la sută pe seria ajustată sezonier. Bugetul pentru acest an este construit pe o creştere economică de 2,8 la sută. ...

Austeritatea baronului Marcelhausen

Joi, 26 Octombrie 2023 00:02 | Publicat în EDITORIAL
Mai că-mi vine să-l cred pe premierul Marcel când îl văd la televizor vorbind despre austeritate şi despre cum se sacrifică politicienii pentru binele poporului! Cu morgă de om serios, prim-ministrul României spune minciuni cu atâta convingere, încât până şi baronul Munchhausen s-ar răsuci în mormânt dacă l-ar auzi. Aşa-zisa ordonanţă a austerităţii a ajuns aproape de promulgare şi am tot scris cât de absurde din punct de vedere economic sunt măsurile pe care şi-au ...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, că măsurile avute în vedere de Guvern pentru acest sfârşit de an nu vizează îngheţarea cheltuielilor publice, ci ordonarea acestora, prioritatea fiind asigurarea cofinanţărilor pentru proiectele pe fonduri europene din exerciţiul financiar trecut şi Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Premierul a fost întrebat de presă, în cadrul unei vizite efectuate la Craiova, despre faptul că Guvernul ar intenţiona să îngheţ ...
Cu aproape 14.000 de amenzi au încercat polițiștii locali din Galați să facă ordine în haosul din oraș în primele nouă luni ale acestui an, sancțiunile pe care ar avea să le plătească doar cei certați cu bunele moravuri și șoferii nedisciplinați depășind suma de 4,5 milioane de lei. Scandaluri în locuri publice, consum de alcool, aruncarea de gunoaie la voia întâmplării, distrugerea mobilierului urban sau a spațiilor verzi sunt realități de care ne lovim la tot pasul ...
Pagina 3 din 5