UPDATE: Tribunalul Galați a admis cererea procurorilor DIICOT de arestare preventivă a celor trei traficanți de canabis, prinși în urma unui flagrant al polițiștilor BCCO Galați în cursul serii de joi. 30 de zile vor sta după gratii tinerii cu vârste cuprinse între 20 și 25 de ani, deși aceștia au cerut instanței să fie plasați în arest la domiciliu. Printre ei se află un militar din cadrul Batalionului 300 Infanterie, acuzat, alături de ceilalți doi, că ar fi introdus ...
Peste şase kilograme de canabis şi aproape 200 de grame de cocaină pură au fost capturate de poliţiştii antidrog din Galaţi, în urma unui flagrant făcut în stradă, în cursul zilei de marţi. Cea mai mare cantitate tocmai fusese livrată din Marea Britanie, echipele de poliţişti şi procurorii DIICOT intervenind în momentul în care aceasta era predată către doi membri ai unui grup de traficanţi. Trei persoane au fost reţinute, despre acestea existând informaţii că figureaz ...

Canabis cultivat în Galați, la mare succes pe piața neagră

Miercuri, 09 Decembrie 2020 00:02 | Publicat în Prima Pagina
Peste trei kilograme de canabis cultivat în diverse locații din municipiul Galați au fost confiscate în mai puțin de 24 de ore de polițiștii Antidrog, în cadrul unui dosar care îi viza pe cultivatorii de plante cu efect stupefiant. Cea mai mare parte a cantității a fost depistată într-o mașină, șoferul fiind de altfel reținut și acuzat oficial de trafic de droguri.  Cultivarea de plante de canabis, drog utilizat la scară largă de consumatori, a devenit o afacere profita ...

Noua Zeelandă legalizează eutanasierea, dar nu şi canabisul

Sâmbătă, 31 Octombrie 2020 10:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Neozeelandezii au votat în favoarea legalizării eutanasierii, dar nu şi a canabisului, potrivit rezultatelor provizorii anunţate vineri de comisia naţională electorală, informează dpa, citată de Agerpres. Alegătorii au avut şansa să schimbe în mod semnificativ legislaţia în privinţa celor două problematici în timpul alegerilor generale din 17 octombrie, când au votat şi pentru referendumurile referitoare la autorizarea eutanasierii şi legalizarea canabisului. Rezultatele pr ...

Primul nou-născut tratat cu canabis

Joi, 28 Mai 2020 19:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Oscar Parodi, un nou-născut din Marea Britanie care a fost adus pe lume prin cezariană la un spital din Norwich, a devenit primul copil care urmează un tratament cu canabis. Studiul este primul pas în ceea ce ar putea duce la un medicament derivat din canabis care să fie utilizat în mod obişnuit în îngrijirile neonatale, pentru a ajuta bebeluşii cu risc de convulsii şi leziuni cerebrale. Oscar a fost în spital timp de nouă zile şi a fost monitorizat 24 de ore din 24. ...

Se analizează legalizarea canabisului medicinal

Marți, 07 Mai 2019 09:00 | Publicat în SĂNĂTATE
O comisie din cadrul Ministerului Sănătăţii va decide dacă va fi legalizat canabisul, în scop medical, în România, potrivit ministrului Sorina Pintea, citată de digi24. În ţări europene precum Cehia, Germania, Croaţia, Macedonia şi Polonia, consumul de marijuana în scopuri medicinale este legal de mai mulţi ani, în vreme ce unele state fac încă testări. În România, în acest scop a fost înfiinţat un grup de lucru la Ministerul Sănătăţii. „Din acest grup de lucru fa ...

Canabisul ar putea fi legalizat

Miercuri, 20 Martie 2019 19:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Canabisul ar putea fi legalizat şi utilizat în scopuri medicinale, a anunţat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici. ”Am discutat şi eu ieri cu doamna ministru Pintea şi am aflat că este o astfel de comisie care se întruneşte la nivelul Ministerului Sănătăţii pentru a se analiza şi argumenta legalizarea utilizării canabisului în scopuri medicinale, adică pentru cei diagnosticaţi cel puţin în zona de cancer în fază terminală”, a anunţat ministrul de Finanţe, Eugen Te ...

Cocaina şi canabisul, drogurile cele mai căutate

Luni, 11 Februarie 2019 06:15 | Publicat în JURIDIC
Peste trei kilograme de cocaină şi zeci de kilograme de canabis reprezintă doar o parte a cantităţii de stupefiante adunate de la dealeri în decurs de numai două săptămâni. Peste 40 de persoane suspectate de trafic de droguri de risc şi mare risc au ajuns, temporar, după gratii. Nu suntem deloc în urmă când vine vorba de consumul de droguri de orice tip, stupefiante de la cele mai ieftine la cele care se vând la preţuri prohibitive fiind ridicate cu ocazia a 79 de percheziţii ...
Canabisul este principalul drog consumat în judeţul Galaţi, în anul 2016. Tendinţa rămâne astfel la fel ca cea din 2015. În 2014, în schimb, majoritatea consumatorilor gălăţeni de droguri preferau noile substanţe psihoactive, aşa numitele NSP. Anul trecut, după canabis, NSP, cocaina şi inhalanţii chimici toxici au fost cele mai consumate droguri în judeţul Galaţi. Comparativ cu anul 2015, în 2016 a crescut vârsta de debut în consumul de droguri: dacă în 2015 vârsta de ...

Yamna/ Primii dealeri de canabis din istorie

Sâmbătă, 13 August 2016 16:00 | Publicat în MAGAZIN
Cele mai recente cercetări în istoria canabisului susţin că nomazii din civilizaţia Yamna , care au venit în Europa din stepele estice acum 5000 de ani, au adus cu ei nu doar metalurgia şi (poate) primele limbi indoeuropene, ci şi canabis, în primul negoţ transcontinental cu această plantă.  Cercetătorii au ajuns la această concluzie după ce-au analizat urmele arheologice şi de paleomediu ale fibrelor de canabis, polen şi achenă în zone din Europa şi Asia de Est. Savanţii g ...
Pagina 3 din 4