Tentativă de jaf într-un cimitir din Galați

Duminică, 07 Februarie 2021 11:50 | Publicat în JURIDIC
Sâmbătă, 6 februarie 2021, în jurul orei 14,00, pe raza cimitirului "Eternitatea" din Galați, o doamnă în vârstă de 72 de ani a fost victima unei tentative de jaf. După finalizarea înmormântării, în timp ce victima se îndrepta spre mașină, a fost abordată de un bărbat care purta o mască și un fes, singurul lucru vizibil fiind ochii acestuia. Agresorul a trântit victima, încercând să îi sustragă acesteia poșeta, moment în care victima a țipat, iar la fața locului ...

O, gard măreţ! O, pasaj frumos!

Joi, 21 Ianuarie 2021 00:00 | Publicat în EDITORIAL
"Lucrarea este în garanţie şi se va remedia", este răspunsul pe care îl primesc din partea autorităţilor de fiecare dată când o investiţie proaspăt finalizată îşi pierde lustrul şi îşi arată adevărata faţă. Ca Pasajul "Dunărea", care devine emblematic nu pentru viziunea strategică a Primăriei privind modernizarea zonei centrale a oraşului, ci pentru modul în care sunt proiectate şi se realizează lucrările publice. Fireşte, nu mi-ar conveni ca problemele să apară a ...

Gunoi etern ”ascuns” sub covor, după cimitir

Joi, 29 Octombrie 2020 00:01 | Publicat în EVENIMENT
Un aport substanţial la proporţia cuvenită de vegetaţie din totalul terenului oraşului (încă insuficientă, aşa că ne bucurăm de ultimele amenajări vegetale stradale, cu flori, pajişti, arbori) îl constituie…  Cimitirul ”Eternitatea”. Unde ce scapă păsările din cioc şi lăstarii suplinesc o arhitectură horticolă conştientă. Dar iată că o adevărată pădurice s-a iţit în ultimii ani şi pe fostul Poligon auto de la ieşirea din spatele cimitirului. Ochiul se b ...

Peste 100 de cruci distruse în Cimitirul ”Sf. Lazăr”

Joi, 01 Octombrie 2020 17:15 | Publicat în EVENIMENT
Teribilism cu efecte devastatoare. Doi minori, de 12 și 15 ani, au reușit să distrugă nu mai puțin de 130 de lucrări funerare din Cimitirul "Sf. Lazăr". Totul s-a întâmplat ziua în amiaza mare, iar cei care s-au sesizat au fost chiar paznicii, care au și anunțat poliția. "Colegul meu a auzit o trosnitură și când a venit era unul care trântea crucea jos. A sunat colega de la poartă și a anunțat poliția, pe unul l-a prins după gard, pe unul în cimitir. Eu cred că au fost m ...

Victorie electorală sărbătorită la cimitir

Marți, 29 Septembrie 2020 00:00 | Publicat în TV MANIA
* A ieşit mortul. Ştiu, sună macabru, dar e o realitate a alegerilor locale din 27 septembrie. În vreme ce unor candidaţi le-a murit speranţa că vor ajunge vreodată la putere, la Deveselu, victoria în alegeri a primarului a fost sărbătorită, duminică noaptea, la cimitir. Acolo, după cum spunea ştirea din jurnalul TVR 1, alegătorii „i-au făcut o vizită primarului”. Cu lumânări şi candele aprinse, au ţinut să-i comunice rezultatul alegerilor: „Domn’ primar, e victori ...
Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Sau, mai exact cu cea din cimitir, "surpriza" de a plăti un pumn de bani, agonisiți din pensie, pentru amenajarea unui loc de veci, căzând pe capul unei familii de gălățeni ajunși la o vârstă respectabilă și deloc feriți de probleme de sănătate. Cireașa de pe tort este că oamenii, care se consideră înșelați de firma cu care au încheiat contract pentru lucrare, nu prea mai au pârghii legale ca să repare problemele, si ...
Cele două luni de stare de urgență au lăsat urme vizibile în cimitirul "Eternitatea", care a fost năpădit de boschete înalte cât un stat de om, dar și de gunoaie, deși, în afară de personalul administrativ și cei recent înhumați, nu au existat vizitatori. Un gălățean ne-a sesizat că, lângă mormântul străbunilor lui, a găsit, duminică, un morman de gunoaie și s-a arătat foarte mâhnit de lipsa de respect pentru cei înhumați în Cimitirul "Eternitatea". La vizita no ...

S-a furat clopotul din cimitir!

Luni, 04 Mai 2020 20:45 | Publicat în JURIDIC
Un furt mai puţin obişnuit a avut loc într-una din nopţile trecute, într-un cimitir din judeţul Galaţi, hoţii reuşind să se facă nevăzuţi cu o pradă a cărei valoare este de câteva mii de lei. S-a întâmplat la Ijdileni, locul unde îşi dorm somnul de veci generaţii de localnici fiind, oarecum, profanat de indivizi certaţi cu legea. Aceştia au atacat la mijlocul săptămânii trecute, în toiul nopţii, reuşind să coboare clopotul greu, să-l încarce într-o maşină şi s ...

Cimitir vandalizat de Înviere

Joi, 23 Aprilie 2020 06:30 | Publicat în SOCIETATE
Doi adolescenţi din comuna gălăţeană Piscu s-au ales cu dosare penale şi cu amenzi usturătoare, după ce au făcut iureş în cimitirul din localitate. Poliţiştii au ajuns la cei doi, cu vârste de 15 şi, respectiv, 17 ani, în urma unei reclamaţii venite din partea primarului comunei, în prima zi de Paşte, prin care le era adus la cunoştinţă faptul că în cimitir fuseseră distruse mai multe morminte. La faţa locului, agenţii au găsit mărturii ale acţiunilor vandale. "Pol ...
În Cimitirul "Sfântul Lazăr", udatul florilor de pe morminte reprezintă o aventură. Robinetele sunt vechi, unele nefuncţionale, iar altele picură în neştire, formând în jurul lor mocirle în care cetăţenii sunt nevoiţi să intre pentru a-şi umple recipientele cu apă. Oamenii şi-ar dori ca acestea să fie funcţionale şi prevăzute cu grătare de scurgere, astfel încât să nu-şi mai afunde încălţămintea în noroi, pe care să-l ducă, ulterior, pe aleile cimitirului. "Ne ...
Pagina 1 din 8