"Viața liberă" a intrat, zilele trecute, în posesia unor imagini trimise de un cititor al ziarului, care arătau o mizerie greu de descris în zona de vânzare a micilor de la magazinul Kaufland din Micro 40, de pe strada Henri Coandă. Imaginile erau datate joi, 1 februarie 2024, în jurul orei 18.30, și arătau, indirect, minunile pe care le poate face un coș de gunoi funcțional, atunci când există. De fapt, imaginile nu sunt atât de greu de descris, dar ca să fim corecți, pentru s ...

Ce n-am mai vrea să vedem la serbările publice din Galați

Luni, 04 Decembrie 2023 19:00 | Publicat în SOCIETATE
Spectacolele de Sfântul Andrei și Ziua Națională au venit și au trecut, la fel și târgul de alimente, haine și alte mărunțișuri, dar se impun câteva observații, poate reușesc organizatorii să țină cont de ele pentru data viitoare.  Personal, nu am reușit să ajung decât sâmbătă la târgul de la faleză și la o parte din spectacolul de pe scena de la Elice, dar, evident, situațiile remarcate erau ușor repetabile în celelalte seri. În primul rând, nu ar trebui să li ...

40 de profesori din Bugeac au călătorit de acasă pân' acasă

Miercuri, 01 Noiembrie 2023 10:30 | Publicat în SOCIETATE
La manifestările de „Cultură și civilizație românească”, ediția a VI-a, Galați, organizate de Asociația Danubiana, a ajuns și prof. univ. dr. Varvara Buzilă, de la Universitatea de Stat - Chișinău, muzeograf la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, o cercetătoare care de 40 de ani lucrează pentru salvarea patrimoniului cultural imaterial din stânga Prutului.Citește și „Limba română se întoarce acasă”. Săptămâna Danubiana, Galați, pentru profesor ...
Deschiderea Școlii Europene "Danubiana - Cultură și civilizație românească", ediția a VI-a, a avut loc la Colegiul Național "Costache Negri", în prezența celor 40 de profesori și învățători de limba română din Bugeac - Ucraina, a unor profesori universitari din stânga Prutului - Chișinău, Cahul, sosiți la Galați la invitația Asociației "Danubiana" Galați, a doamnei Antoneta Crudu, președinta acestui ONG, care a împlinit zece ani de activitate. Proiectul este finanțat ...

40 de profesori de Limba română din Bugeac (Ucraina), la Galați

Duminică, 22 Octombrie 2023 21:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Luni - 23 octombrie 2023, la Colegiul Național  „C. Negri” - Galați, la ora 9,30, se deschide cea de-a VI-a ediție a Școlii Europene Danubiene, Cultură și civilizație românească, proiect inițiat și desfășurat de Asociația Danubiana Galați, susținut financiar de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.  Un sprijin constant în acest proiect este cel al prof. univ. Natalia Ursu, administrator al Centrului de Informare al României din cadrul Universității Umaniste d ...
Astăzi, 5 octombrie, am primit pe adresa redacției punctul de vedere oficial al Kaufland România cu privire la situația semnalată de „Viața liberă”, pe care îl publicăm integral. „Kaufland România apreciază interesul crescut al românilor pentru reciclare și încurajează preocuparea acestora pentru un mediu mai curat. Ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate de aglomerația la automatele de reciclare și regretăm situațiile semnalate. Suntem conștienți de aceste provocă ...

Lipsa de civilizație, pe Faleza Dunării

Marți, 19 Septembrie 2023 00:02 | Publicat în EDITORIAL
Mulți locuitori ai altor urbe ne invidiază, pe noi, gălățenii, pentru Dunăre și pentru faptul că faleza este locul unde ne-am putea plimba nestingheriți, bucurându-ne de natură. Realitatea însă contrazice aceste aspecte, mai ales că, la o plimbare de doar câteva minute pe Faleza Superioară, poți număra câteva zeci de ambalaje și mucuri de țigări aruncate la nimereală, pe bănci sau sub bănci, pe spațiul verde sau chiar lângă coșurile de gunoi din zonă. Și poate am ...