Recensământul câinilor cu stăpân și informarea cetăţenilor despre obligația de a-și microcipa și steriliza câinii, aceasta a fost misiunea pentru care voluntarii Help Lăbuș, împreună cu reprezentanții Ecosal Ecarisaj, ai Jandarmeriei, Poliției Locale şi Biroului pentru Protecţia Animalelor Galati au luat la pas zona Parc CFR – strada Tudor Vladimirescu. În cele 150 de locuințe la porţile cărora au ajuns, au găsit de toate, după cum povestesc pe Facebook voluntarii He ...
Gălățenii care au câini de rasă comună sau metiși își pot programa animalele pentru sterilizare și microcipare gratuită, în cadrul unei acțiuni organizate duminică, 13 septembrie. Campania se va desfășura la Adăpostul Public de pe strada Zimbrului nr. 1, iar locurile sunt limitate. Proprietarii sunt sfătuiți să programeze din timp animalele de companie, la numerele de telefon 0336.100.154 sau 0734.113.122 ori prin e-mail, la Această adresă de email este protejată contra ...
Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile locale raportează finalizarea unui proiect european, fără ca obiectivul acestuia să fie funcţional în integralitate. Ne referim la deja celebrele insule ecologice digitalizate, despre care am aflat că au ieşit din garanţie, fără ca multe dintre ele să fi fost puse în funcţiune! Cert este că Primăria se „leapădă” de ele şi le dă în administrare Serviciului Public Ecosal ...
Motiv de reproş sau de băşcălie pentru mulţi dintre gălăţeni, insulele ecologice digitalizate se pregătesc de o schimbare majoră. Vor fi date în administrare Serviciului Public Ecosal. Acesta îşi va asuma obligația de a asigura operarea și mentenanța lor, în conformitate cu prevederile legale privind gestionarea deșeurilor. Mai mult, Ecosal va derula şi campanii de conştientizare a populaţiei: „Plăteşte cât arunci!”. „Insulele ecologice digitalizate s-au achitat, gu ...

Dezinsecţie la sol, în municipiul Galaţi

Luni, 13 Iulie 2026 15:15 | Publicat în UTILE
Primăria municipiului Galaţi anunţă că o nouă etapă de dezinsecție se va realiza în perioada 14 – 16 iulie 2026, prin intermediul Serviciului Public Ecosal. În intervalul orar 22.00 – 06.00, se va interveni la sol cu echipamente de tip generator ULV și termonebulizator, în vederea combaterii insectelor zburătoare și târâtoare, pe întreaga suprafață a municipiului Galați, utilizându-se substanțele Solfac Combi MAXX și Solfac Trio EC140NF, insecticid piretroid concentra ...
Printr-un anunţ postat pe portalul propriu, Primăria municipiului Galați aduce la cunoștința cetățenilor că, în perioada 7 – 10 iulie 2026, Serviciul Public Ecosal Galați va desfășura acțiuni de deratizare. Vor fi amplasate stații de intoxicare închise, prevăzute cu momeală rodenticidă, în parcurile, pe faleza inferioară și superioară, în grădinile publice și locurile de joacă de pe raza municipiului Galați. Potrivit autorităţilor, va fi utilizat produsul biocid ...
În perioada 23 – 25 iunie 2026, se va realiza o nouă etapă de dezinsecție, prin intermediul Serviciului Public Ecosal, anunță Primăria Galați. În intervalul orar 22,00 – 06,00, se va interveni la sol cu echipamente de tip generator ULV și termonebulizator, în vederea combaterii insectelor zburătoare și târâtoare, pe întreaga suprafață a municipiului Galați, utilizându-se substanțele Solfac Combi MAXX și Solfac Trio EC140NF, insecticid piretroid concentrat. „Apiculto ...
Dacă transportul public local s-a modernizat - și aici ne referim la autobuzele și tramvaiele noi de pe trasee - stațiile în care așteaptă călătorii au cam rămas, din păcate, în urmă, inclusiv cele mai importante capete de linie ale Transurb. Miercuri dimineață, o echipă de muncitori de la Serviciul Public Ecosal intervenea în zona terminalului de călători din Micro 19. Potrivit informațiilor pe care le-am obținut, lucrările care se desfășoară au ca scop facilitarea acc ...

Larvele de ţânțari, atacate din elicopter

Joi, 04 Iunie 2026 17:30 | Publicat în EVENIMENT
Primăria municipiului Galați anunță o nouă acțiune de larvicidare în vecinătatea zonelor cu luciu de apă, cu ajutorul unui elicopter, pentru vineri, 5 iunie, în intervalul orar 10,00 - 14,00. Operațiunea se va desfășura prin intermediul Serviciului Public Ecosal. Potrivit Primăriei, se va utiliza substanța Vectobac WG, larvicid biologic selectiv care acționează prin ingestie și este destinat combaterii larvelor de țânțari într-o varietate de habitate. Apicultorii și ser ...
Primăria municipiului Galați informează că, în perioada 26-28 mai, pe întreaga suprafață a orașului se vor desfășura acțiuni terestre pentru combaterea căpușelor și a insectelor zburătoare. Intervențiile vor fi realizate de Serviciul Public Ecosal și se vor derula exclusiv pe timpul nopții, în intervalul orar 22:00 - 06:00. Pentru această campanie de dezinsecție vor fi utilizate substanțe speciale (insecticide concentrate), avizate pentru utilizarea pe domeniul public. Ac ...
Pagina 1 din 9