Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a primit, în perioada 1 iulie 2020 - 30 iunie 2021, nu mai puțin de 11.256 de reclamații, dintre care 8.053 în sectorul energiei electrice și 3.203 în sectorul gazelor naturale, potrivit datelor centralizate de instituție. În privinţa energiei electrice, pe numele Hidroelectrica s-au primit 806 reclamaţii, în urma cărora compania a primit 109 sancţiuni în valoare totală de 1,59 milioane de lei. La rândul lor, Enel Energi ...

Reducerea taxelor în sectorul energetic

Duminică, 22 August 2021 20:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Era utilităţilor ieftine se apropie de sfârşit, astfel că oamenii ar trebui să dea atenţie mai mare contractelor pe care le semnează, dar şi măsurilor de eficientizare a consumului, a afirmat Iuliana Pănescu, şefa diviziei de trezorerie a companiei Premier Energy, într-un interviu acordat Agerpres. Ea a arătat că liberalizarea pieţei de energie s-a suprapus cu un context internaţional de creştere a preţurilor. În aceste condiţii, autorităţile ar trebui să finalizeze legi ...

Creștere a importurilor de țiței

Sâmbătă, 21 August 2021 08:00 | Publicat în ECONOMIE
România a importat, în primele şase luni din 2021, o cantitate de ţiţei de 3,9 milioane de tone echivalent petrol (tep), cu 803.100 tep (25,9 la sută) mai mare faţă de cea importată în perioada similară din 2020, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Producţia de ţiţei a totalizat 1,561 milioane tep, fiind cu 5,2 la sută (86.200 tep) mai mică faţă de cea din anul precedent. Conform estimărilor Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, ...

Avantajele pieței concurențiale a energiei

Duminică, 08 August 2021 19:35 | Publicat în ECONOMIE
Scumpirile recente de pe pieţele angro de energie electrică şi gaze naturale nu se vor regăsi în totalitate şi în facturile populaţiei dar, în plus, aceste scumpiri ar trebui să fie un motiv pentru români să facă o alegere pe piaţa concurenţială, pentru că acolo preţul este mult mai mic, a declarat, duminică, Ministrul Energiei, Virgil Popescu. Virgil Popescu a dat drept exemplu cazul primilor trei furnizori de pe comparatorul de preţuri al ANRE, dintre care unul este compan ...

Renaționalizări, în opinia lui Adrian Năstase

Miercuri, 04 August 2021 21:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Fostul lider PSD, Adrian Năstase, a lansat o serie de mesaje bizare, marți seară. Fostul premier a declarat că România ar trebui să renaționalizeze infrastructuri din energie, cu referire la Petrom. ”Cred că noi putem să renaționalizăm, să preluăm, că nu-i vorba de naționalizare, să luăm înapoi unele infrastructuri din energie”, a adăugat acesta, deși Petrom a fost privatizată în 2004, chiar în mandatul guvernului Adrian Năstase. Totodată, fostul premier a criticat ...

Consumuri record de energie

Sâmbătă, 17 Iulie 2021 06:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Pe fondul temperaturilor ridicate înregistrate în ultima perioadă, valorile consumului național de energie, în sezonul verii, au atins cote maxime istorice, depășindu-le pe cele înregistrate la sfârșitul lunii iunie, a transmis, vineri, Transelectrica. Astfel, în zilele de miercuri, 14 iulie, şi joi, 15 iulie 2021, s-au înregistrat noi recorduri privind consumul maxim brut de energie electrică, de peste 8.600 MW. În istoricul ultimilor cinci ani, cel mai mare consum instantaneu ...

Prețul energiei, presiune inflaționistă

Luni, 12 Iulie 2021 07:00 | Publicat în ECONOMIE
Creşterea semnificativă a preţului energiei precum şi redresarea cererii vor spori presiunile inflaţioniste în 2021, potrivit evaluările Comisie Europene privind economia României. Rata anuală a inflaţiei a crescut de la 1,8 la sută în decembrie 2020 la aproximativ 2,7 la sută în aprilie 2021, iar pe ansamblul acestui an ar urma să se situeze la 3,2 la sută, urmând să scadă uşor la 2,9 la sută în 2022, în urma atenuării impactului creşterii preţului energiei şi a înce ...

Numărul facturilor neplătite s-a dublat

Joi, 01 Iulie 2021 09:00 | Publicat în ECONOMIE
Numărul facturilor neplătite s-a dublat în ultimul an, după ce Guvernul a emis o ordonanţă de urgenţă potrivit căreia niciun consumator de energie nu poate fi deconectat de la reţea în timpul stării de alertă, a afirmat Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie din România (AFEER), citat de Agerpres. "Este practic o invitaţie pentru oameni să nu plătească", a spus Lungu. În prezent, numărul locurilor de consum aflate în situaţia de a fi deconectate pentru ...
Cancelarul german Angela Merkel a apreciat, după o întâlnire cu preşedintele american Joe Biden, la summitul G7, că ţara sa şi SUA fac progrese în discuţiile privind gazoductul Nord Stream 2, care va lega Rusia de Germania prin Marea Baltică şi este un subiect de controverse între aliaţii occidentali, relatează agenţia DPA. Suntem ''pe drumul cel bun'', a indicat Merkel, adăugând că a convenit cu Biden că este ''indispensabil'' ca Ucraina să rămână implicată în tranzitul ...

Borşul este o sursă de energie

Sâmbătă, 29 Mai 2021 13:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Borşul de putină este unul dintre ingredientele specifice bucătăriei româneşti. Preparat în casă, natural, este folosit atât la ciorbe, cât şi pentru a trata anumite afecţiuni, de la astm, până la alcoolism. Poate fi folosit cu succes şi în tratamentele cosmetice. Un produs 100 la sută natural, borşul are la bază procesul de fermentaţie a tărâţei, un tonic natural plin de minerale din complexul de vitamine B şi multă vitamina C. Datorită tărâţei de grâu, care la r ...
Pagina 11 din 22