Ajutor, ne fură copiii din orfelinate!

Sâmbătă, 22 Septembrie 2018 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Se apropie referendumul pentru redefinirea familiei în Constituţie, aşa că propaganda a început de ambele părţi. Partea proastă e că la mijloc sunt prinşi chiar copiii, în şcoli şi nu numai. Spre exemplu, la câteva şcoli din ţară deja se fac anchete disciplinare împotriva profesorilor de religie, pentru promovarea referendumului. Unii profesori le spun copiilor că doar aşa pot apăra normalitatea, iar alţii îi pun pe părinţii celor mici să semneze pe liste că vor merg ...

Referendum pentru nimicul absolut

Vineri, 21 Septembrie 2018 00:00 | Publicat în EDITORIAL
164 milioane de lei, atât va costa controversatul referendum din 6 şi 7 octombrie, aşa-zis pentru redefinirea familiei în Constituţie. Practic, 164 milioane de lei şi consum de resurse umane pentru nimicul absolut. Una la mână, întrebarea la care vor răspunde alegătorii cu "Da" sau "Nu" este "Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?". Se putea mai alambicat de atât? Va şti oare nea Vasilică din birtul de la Măstăcani şi ...

O gălăţeancă îşi caută sora, după 50 de ani

Miercuri, 19 Septembrie 2018 00:01 | Publicat în SOCIETATE
Spre finele anilor '60, două surori născute într-o familie sărmană din judeţul Galaţi şi ajunse temporar în grija statului, au ajuns să trăiască vieţi separate, după ce au fost înfiate şi nu au mai ţinut niciodată legătura una cu cealaltă. După ce şi-a găsit mama naturală, una dintre ele este hotărâtă să îşi găsească şi sora. Povestea Marandei şi a Mărioarei a început sub acoperişul aceleiaşi case, în sânul unei familii obişnuite, care avea patru copii, ...
Povestea familiei inedite din localitatea gălăţeană Torceşti, formată din trei adulţi loviţi de soartă, adunaţi din mai multe colţuri de ţară, a impresionat opinia publică. Relatată în paginile ziarului nostru, istoria Doricăi, a Liviei şi a lui Vasile nu i-a lăsat insensibili pe cititori, care au sărit să îi ajute cu ce au putut. O casă nouă rămâne însă visul cel mare al oamenilor, bântuiţi de teama că, într-o zi, locuinţa care le-a fost împrumutată le va fi l ...
"O poveste adevărată întâmplată în comuna Smulţi, în 1944. După 23 august. Eram copil, am făcut clasa a I acolo, iar în curtea Primăriei era un mormânt al unui soldat sovietic", şi-a început povestea gălăţeanul Gheorghe Toma, care mi-a mărturistit că tare îi place istoria. Dar, se vede, tare îi mai place şi să povestească, cu şarm. Are şi ce! 23 august, înainte de Revoluţie, se scria cu A mare, iar tancurile făceau parte din defilarea la care erau obligaţi să par ...
Sistemul românesc te supune la zeci de încercări şi te verifică până la a şaptea spiţă dacă îndrăzneşti să vrei să adopţi un copil abandonat. Pentru a deveni însă părinte biologic nu ai nevoie de nicio aprobare, nu te verifică nimeni, aşa că oricine poate aduce pe lume un suflet de care îşi poate bate apoi joc după bunul plac. Cazul fetiţelor de un an, respectiv patru ani, abandonate de mamă în casă, într-o mizerie cruntă, este o dovadă vie că familiile cu copi ...
Veniţi din colţuri diferite de ţară, fiecare cu drama lui, dublată de incomensurabila povară a singurătăţii, Dorica, Livia şi Vasile trăiesc, de şapte ani, sub acelaşi acoperiş al unei case scăpate ca prin minune de cumplitele inundaţii care au lovit satul Torceşti din judeţul Galaţi, în urmă cu 13 ani. O maşină de cusut şi o căsuţă din care să nu rişte evacuarea le-ar putea risipi temerile că ar putea ajunge, din nou, pe drumuri şi în sărăcie lucie. Dacă boli ...

Ce rişti dacă îţi abandonezi familia

Miercuri, 18 Iulie 2018 11:00 | Publicat în JURIDIC
Asigurarea îndeplinirii obligaţiilor de întreţinere existente între membrii unei familii, precum şi faţă de alte persoane, în cazurile prevăzute de lege, este garantată în sistemul nostru actual, în principal, prin dispoziţiile constituţionale şi ale legii civile, ajungând ca, în unele situaţii, neîndeplinirea acestora să constituie infracţiune. Codul Penal califică infracţiunea de abandon de familie (art. 378) ca fiind fapta persoanei care, având obligaţia legal ...

Familie rănită din cauza unui tractorist grăbit

Luni, 16 Iulie 2018 18:00 | Publicat în EVENIMENT
O întreagă familie din Băneasa, doi adulţi şi doi copii mici, a ajuns la spital după ce a fost implicată într-un accident rutier pe raza localităţii Stoicani. Evenimentul s-a produs duminică noaptea, în timp ce cei patru se întorceau cu maşina acasă, la Băneasa. În apropiere de Stoicani, la intersecţia DN 26 cu un drum secundar, le-a ieşit în cale un tractor cu două remorci, plin cu baloţi de fân, condus de un localnic de 28 de ani, care nu a acordat prioritate maşinii mi ...

Familia monoparentală

Sâmbătă, 16 Iunie 2018 11:00 | Publicat în JURIDIC
Din prevederile legislative actuale rezultă mai multe categorii posibile şi distincte de organizare a familiei, inclusiv familia monoparentală, aceasta având o fizionomie juridică specifică. Familia monoparentală este recunoscută şi ocrotită de lege în egală măsură cu familia clasică, aceasta fiind recunoscută atât prin Constituţie, cât şi de prevederile Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi a Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pent ...
Pagina 3 din 23