Clubul C.S.M. Dunărea Galați vă invită să participați, pe 05 şi pe 06 Ianuarie 2023, la Memorialul „STELIAN RUSU”! Programul jocurilor va fi de la ora 14.00 până la 18.30 în data de 05.01.2023 și va continua a doua zi, 06.01.2023 de la orele 08.00- 12.30Această competiție sportivă dorește să-l omagieze pe antrenorul de hochei pe gheață Stelian Rusu, cel care, prin munca și rezultatele sale, a făcut din Galați unul dintre cele mai puternice centre hocheistice din Români ...

Medic pediatru, condus pe ultimul drum

Luni, 21 Noiembrie 2022 16:15 | Publicat în EVENIMENT
Chirurgul pediatru Alecu Petrea, care timp de peste 35  de ani și-a pus viața în slujba îngrijirii micuților din Galaţi, a trecut luni, pentru ultima dată, prin fața Spitalului de Copii. Momentul în care cortegiul funerar a ajuns în dreptul unității spitalicești, unde a și poposit pentru câteva momente, a fost unul impresionant. Întreg personalul medical i-a adus un ultimul omagiu medicului și l-a însoțit cu aplauze pe cel care le-a fost coleg. Alături de aceștia s-au a ...
A trecut cel mai dureros an din viața noastră de familie, de când iubitul nostru părinte și soț, Grigore Lazarovici (1950-2021), a trecut în veșnicie. Dumnezeu să-l odihnească și să-l așeze cu sfinții și cu marii învățați ai civilizației umane, care i-au fost izvor de înțelepciune și de inspirație în trecerea sa pământească. „Marele Iorga”, cum adesea îi plăcea să-l invoce în discursurile sale și chiar în discuțiile amicale, spunea: „Pe morți nu-i căut ...
Consul onorific al României în Țara Galilor (Wales), gălățeanca Diana Stroia ne-a dezvăluit tristețea apăsătoare care a cuprins comunitatea locală, marcată de intrarea în istorie a Reginei Elisabeta a II-a. Dar mai ales modul în care galezii au descoperit cât de mult prețuiesc Familia Regală. Trebuie spus că titlul de Prinț de Wales este acordat în mod tradițional moștenitorului tronului Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, titlu care i-a fost conferit ...
Recunoscută pentru simțul datoriei și al dreptății, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a stat 70 de ani și 127 de zile pe tronul Marii Britanii, devenind al doilea cel mai logeviv mare monarh din întreaga istorie documentată, fiind depășită doar de Ludovic al XIV-lea al Franței. Pe tot timpul domniei sale, principala preocupare a Reginei a fost unificarea națiunii britanice, fapt care i-a reușit întotdeauna, în ciuda multor dificultăți pe care atât națiunea, cât și mo ...

John Travolta, omagiu adus Oliviei Newton-John

Sâmbătă, 20 August 2022 12:00 | Publicat în MAGAZIN
John Travolta a postat pe social media un omagiu adresat Oliviei Newton-John, partenera sa de filmare din Grease, care a murit luni, 8 august, la 73 de ani. „Draga Olivia, ne-ai făcut tuturor viața mult mai bună”, scria Travolta într-o postare. „Efectul tău a fost incredibil. Te iubesc. Ne vom vedea în viitor, la capătul drumului, și vom fi din nou împreună. Al tău din clipa în care te-am văzut și pentru totdeauna! Al tău Danny, al tău John!”... Travolta și Newton-John ...

Expoziţie omagială Gheorghe Terescenco, la Sala "Mantu"

Marți, 09 August 2022 09:00 | Publicat în UNDE MERGEM
Iubitorii artelor plastice sunt aşteptaţi să viziteze expoziţia omagială Gheorghe Terescenco, renumitul sculptor gălăţean plecat de curând dintre noi, deschisă la Galeriile de Artă "Nicolae Mantu". Expoziţia reuneşte lucrări de sculptură, proiecte de artă monumentală, schiţe, idei, dar şi fotografii din arhiva familiei.  Gheorghe Terescenco a fost unul dintre cei mai valoroși și cunoscuți plasticieni ai Galațiului, care a îmbogățit spațiul public al orașului cu mul ...

Eminescu, omagiat la statuia din Parcul Municipal

Marți, 14 Iunie 2022 17:00 | Publicat în EVENIMENT
Miercuri, 15 iunie, de la ora 10,00, toți gălățenii sunt invitaţi la statuia marelui poet național din Parcul municipal, unde va avea loc un moment omagial dedicat lui Mihai Eminescu, la 133 de ani de la trecerea sa în eternitate. Anul acesta, la prima statuie ridicată lui Eminescu în România, după un program de muzică de promenadă susținut de fanfara Centrului Cultural "Dunărea de Jos", vor urma alocuţiunile prezentate de autorităţile şi personalităţile culturale gălă ...
* Aşteptăm definitivarea unor formalităţi administrative "Viaţa liberă" pregăteşte un eveniment special, pentru luna aprilie, în memoria unuia dintre fondatorii cotidianului preferat al gălăţenilor, jurnalistul Radu Macovei. La iniţiativa familiei celui dispărut şi a Fundaţiei "Sergiu Celibidache", cu sprijinul filialei locale a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, prin eforturile Mariei Stanciu, căreia îi mulţumim şi pe această cale pentru implicare, suntem ...

Smaranda Brăescu, omagiată la Muzeul de Istorie

Miercuri, 09 Martie 2022 16:50 | Publicat în CULTURA
Instituirea anului 2022 ca an dedicat Smarandei Brăescu oferă Muzeului de Istorie din Galați prilejul să realizeze o serie de manifestări în care vor fi evocate diferite aspecte ale vieții și activității celebrei parașutiste și aviatoare. La împlinirea a 90 de ani de la stabilirea recordului absolut la parașutism, Muzeul de Istorie "Paul Păltănea" (Secția Lapidarium, str. Mr. Iancu Fotea, nr. 2 bis, vizavi de Biserica Greacă) organizează joi, 10 martie de la ora 18,30, proiec ...
Pagina 1 din 7