Poza zilei. Omagiu discret la o statuie în paragină
Foto: Anca Melinte

Poza zilei. Omagiu discret la o statuie în paragină
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Fără manifestări anunțate din timp, într-o discreție vecină cu tăcerea, comemorarea a 137 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu a fost „marcată” totuși la Galați. Nu doar prin postări omagiale pe rețelele de socializare, ci și fizic, „la fața locului”.

La statuia poetului Mihai Eminescu din parcul care-i poartă numele au fost depuse, după cum puteți vedea în imaginea surprinsă pentru „Poza zilei”, patru buchete festive și unul mai modest, două coroane de flori și două candele. La picioarele monumentului au fost așternute câteva picturi inspirate din poeziile lui Eminescu, peste care au fost presărate garoafe roșii. Muza din grupul statuar a primit și ea, pe cap, o ghirlandă cu șnur tricolor. Desigur, gesturile contează. Și fiind vorba de comemorare, nu de aniversare, se putea trece peste discursuri omagiale, momente artistice și recitări de poezii.

Numai că tot acest „prinos” floral pălește când ridici privirea. Și te mustră erupția neagră care acoperă marmura albă. În urmă cu un an, informațiile oficiale erau că lucrările de care ar avea nevoie statuia se încadrează în categoria celor de conservare-restaurare. Și asta implică demersuri către Ministerul Culturii, în vederea obținerii tuturor avizelor necesare, precum și stabilirea costurilor lucrărilor.

De atunci... s-a lăsat tăcerea. Ar mai fi totuși de amintit că statuia lui Eminescu din parcul nostru are 115 ani.

A fost ridicată pe 16 octombrie 1911, prin grija avocatului Corneliu Botez şi a poetului Emil Maur şi este opera sculptorului Frederic Stork. La inaugurarea ei, a fost sfinţită de episcopul Nifon al Dunării de Jos, în prezenţa unor personalităţi de seamă ale timpului: Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu, Duiliu Zamfirescu, Emil Gârleanu, Jean Bart, Natalia Negru, Dimitrie Anghel, Ion Minulescu, Maria Filotti etc...

Citit 290 ori Ultima modificare Luni, 15 Iunie 2026 16:12

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro