Păpușa Barbie cu deficiențe de vedere ajunge pe rafturile magazinelor de jucării. Este cea mai recentă din linia care include prima Barbie cu sindromul Down și urmărește să crească reprezentarea în întreaga gamă de jucării, potrivit Mediafax. Compania care produce păpușile Barbie, Mattel, a încheiat un parteneriat cu American Foundation for the Blind (AFB) din SUA și cu Royal National Institute of Blind People (RNIB), pentru a proiecta noua păpușă. Păpușa Barbie vine cu u ...
O persoană cu afecțiuni psihice şi comportament bizar a încercat să voteze
Duminică, 09 Iunie 2024 16:50 | Publicat în EVENIMENT
Un incident bizar a pus pe jar liniștea unei secții de votare, după ce o femeie cu probleme psihice a încercat să pătrundă în secție și să voteze.
Ceea ce li s-a părut ciudat membrilor din secția de votare, cât și polițistului care asigura ordinea publică, a fost faptul că tânăra avea în brațe o păpușă, cu care vorbea, deşi purta, în acelaşi timp, şi căști audio. Aceasta a fost preluată de un echipaj medical și transportată la Spitalul de Psihiatrie din Galați ...
* "Apăărăă Duckadam!". Așa îmi făceau gândurile galerie în timp ce-l urmăream, la „40 de întrebări cu Denise Rifai”, pe portarul de legendă al României. Nu mică mi-a fost mirarea aflând că, în copilărie, i-au plăcut păpușile. Are și acum păpușa adusă de bunica lui din Canada, în 1966, când a fost în vizită la fiul ei. La vremurile acelea era un adevărat eveniment să pleci în afara țării. Așa că i-a adunat pe toți cei dragi și i-a întrebat ce să le adu ...