Prefectura și ITM-ul, ”dojenite” de sindicaliști

Miercuri, 03 Februarie 2021 14:30 | Publicat în ECONOMIE
În ședința Comisiei de dialog social din cadrul Prefecturii Galați, desfășurată joi, 28 ianuarie, liderul organizației sindicale locale Cartel ALFA, Romică Gîrneață, a reproșat tocmai lipsa dialogului cu două dintre instituțiile de forță ale Galațiului, Prefectura și Inspectoratul Teritorial de Muncă, în ultimele luni. ”Cu AJPIS (Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială – n.red.) ne întâlnim ca înainte de pandemie, cu AJOFM la fel, prin videoconferi ...

Și penitenciarele ”au ieșit în stradă”

Joi, 04 Februarie 2021 07:30 | Publicat în EVENIMENT
Mai multe zeci de membri de sindicat ai PUBLISIND, federație care reprezintă interesele polițiștilor din penitenciare, pe ale grefierilor, dar și pe ale pensionarilor din sistemul militarizat, au protestat, ieri, 3 februarie, în fața Prefecturii Galați. Au fost prezenți sindicaliști din trei județe (Galați, Vrancea și Brăila), una dintre scandările lor fiind ”Suntem supărați că ne tot furați”. Oamenii s-au declarat nemulțumiți de decizia guvernului de a le îngheța sala ...
UPDATE - Sindicaliștii din Cartel ALFA Galați au pichetat miercuri, 27 ianuarie, sediul Prefecturii Galaţi, în semn de protest faţă de politicile de austeritate şi „deciziile adoptate sau a măsurilor anunţate de actualul Guvern, care dezavantajează lucrătorii şi categoriile cele mai sărace ale populaţiei”. La acţiune au participat aproximativ 200 de salariaţi, printre protestatari numărându-se angajaţi din sănătate, asistenţă socială, educaţie, poliţie, de la unel ...

Ambasadorul Belarus, la Prefectură

Joi, 12 Martie 2020 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Marți, 10 martie, prefectul județului Galați, Gabriel Avrămescu, a avut onoarea de a-l primi într-o vizită oficială, la sediul Instituției Prefectului, pe Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Belarus în România, Excelența Sa, Andrei Grinkevich. Ca urmare a întâlnirii, s-a convenit asupra oportunităților de colaborare cu mediul de afaceri, cultural și educațional, în vederea dezvoltării contactelor între regiunile Republicii Belarus și cele ale României ...

Trei instituții raportoare pe ordinea de zi

Miercuri, 26 Februarie 2020 07:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Astăzi, 26 februarie, în sala de ședințe a Instituţiei Prefectului Judeţul Galaţi, se va desfășura ședința Colegiului Prefectural din luna februarie a.c.Ordinea de zi cuprinde o informare cu privire la activitatea desfășurată de Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi în anul 2019 și o alta privind asigurarea bazei tehnico-materiale şi a resurselor umane pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţilor la Unităţile de Primiri Urgenţe ȋn municipiil ...

Trei ambasadori la Prefectură în 2019

Luni, 10 Februarie 2020 09:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
La o recentă solicitare de informații publice a cotidianului nostru, Instituția Prefectului Județului Galați ne-a precizat că salariații Prefecturii nu au efectuat în 2019 deplasări externe în interes de serviciu. Pe de altă parte, oaspeți de seamă au fost primiți la Prefectură, fără cheltuieli de partea română. Astfel, în luna mai, am beneficiat de vizita ambasadorului Republicii Federale Germania, Excelența Sa Cord Meier-Klodt, în octombrie a sosit ambasadorul Republicii ...
”Nici măcar prin gând nu mi-a trecut vreodată să candidez pentru primărie”, spune noul prefect Gabriel-Ioan Avrămescu, într-o după-amiază de vineri, după încheierea programului obișnuit de lucru. ”Îmi doresc să am o carieră în funcția publică și să redăm statului autoritatea, încrederea și respectul pe care trebuie să le aibă”, a continuat acesta. La nici 40 de ani, pe care îi va împlini peste circa zece zile, Gabriel Avrămescu are deja vechime în administra ...
Începând de astăzi, echipa Instituției Prefectului Județului Galați s-a completat cu un nou subprefect. Este vorba despre Viorica David, fost consilier juridic în cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice (DGRFP) - Agenția Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Galați. În trecut, David, membru al Baroului Galați a lucrat și la Casa de Pensii, dar și la Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă. ...

Disfuncţionalităţi pe site-ul Prefecturii

Luni, 07 Octombrie 2019 18:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Până pe data de 11 octombrie, pagina web a Prefecturii Galaţi va prezenta disfuncţionalităţi temporare, conform unui anunţ postat pe site. „În perioada 4 - 11 octombrie 2019, se fac modificări la paginile de internet ale instituțiilor prefectului, ca urmare a proiectului Guvernare transparentă, deschisă și participativă - standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit - cod SIPOCA 35, derulat de Secretariatul General al Guvernului, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Inte ...

Infractor condamnat, pe panoul de onoare al Prefecturii

Luni, 26 August 2019 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Nu cu mult timp în urmă, aflându-mă cu treabă în Palatul Administrativ care găzduieşte sediul Prefecturii Galaţiului, m-am oprit pentru câteva secunde să mă uit la câteva fotografii ale celor care au ocupat, de-a lungul timpului, scaunul de prefect al judeţului Galaţi. Acestea sunt expuse în holul mare, pe dreapta, imediat cum intri în clădire pe poarta principală. Şi nu mică mi-a fost mirarea atunci când, între fotografia actualului prefect, Dorin Otrocol, şi cea a unuia ...
Pagina 3 din 23