Prefectura județului Galați a organizat două dintre ședințele lunare: una cu Comitetul Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice și cealaltă cu Comisia de Dialog Social.
În cadrul întâlnirii destinate seniorilor, reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Galați au prezentat un raport privind controalele tematice desfășurate în contextul valului de căldură din ultimele săptămâni. Acțiunile au vizat protejarea sănătății publice prin monitorizarea strictă a modului în care sunt păstrate și comercializate alimentele, dar și a respectării legislației de către agenții economici.
La întâlnirea Comisiei de Dialog Social, Inspectoratul Școlar Județean Galați a oferit o analiză a modului de desfășurare a examenelor naționale - Evaluarea Națională și Bacalaureatul - pentru elevii din ciclurile gimnazial și liceal.
„Analiza comparativă cu anii precedenți a evidențiat atât eforturile depuse de cadrele didactice și elevi, cât și progresul înregistrat în județul Galați în ceea ce privește calitatea actului educațional”, subliniază prefectul Andreea Anamaria Naggar.
Totodată, prefectul și-a reafirmat angajamentul față de dialogul instituțional: „Participarea la astfel de întâlniri reflectă angajamentul Instituției Prefectului de a menține un dialog constant cu toate instituțiile și partenerii sociali, pentru a răspunde cât mai bine nevoilor comunității și pentru a lua decizii informate în interesul cetățenilor.” Prin aceste demersuri, Prefectura Galați continuă să promoveze colaborarea interinstituțională și transparența în luarea deciziilor cu impact asupra comunității.