Patru cadre didactice au obţinut medie peste 8,00 la definitivat, după recorectarea lucrărilor la contestaţie. Prin urmare, procentul de promovare pe judeţ a crescut la 71,26 la sută. Inspectoarea generală Mioara Enache ne-a declarat că au fost şi alte situaţii în care notele au crescut, dar nu i-au ajutat pe candidaţi să promoveze examenul. Cea mai spectaculoasă creştere s-a înregistrat în cazul unui profesor de educaţie fizică, acesta ajungând la 9,40 de la 7,65. Au fost ş ...

Topul liceelor la BACALAUREAT după rezolvarea CONTESTAŢIILOR

Miercuri, 16 Iulie 2014 06:00 | Publicat în EDUCAŢIE
* „Cuza” rămâne singurul colegiu cu promovare sută la sută în prima sesiune * Nu mai avem nicio instituţie cu procent de promovare zero Nu mai puţin de 112 elevi au reuşit să obţină medii şi note de trecere la bacalaureat, după rezolvarea contestaţiilor. Aceasta a adus modificări în procentul de promovare general pe judeţ, dar şi în clasamentul unităţilor de învăţământ. Colegiul Naţional „Al. I. Cuza” rămâne singurul care se poate lăuda anul acesta cu pro ...
112 elevi gălăţeni au răsuflat uşuraţi în faţa listelor la afişarea rezultatelor finale, ei fiind promovaţi în urma recorectării lucrărilor la Constanţa, profesorii de la malul Mării Negre fiind mai indulgenţi decât cei de pe meleaguri Dunărene. Este un număr record de promovaţi în urma contestaţiilor. În 2013, 83 de elevi au beneficiat de astfel de indulgenţe, în 2012 – 64, iar în 2011 - doar 48. Abia în 2010, 120 de elevi s-au putut lăuda că au primit notă de tr ...
* Echipa gălăţeană a avut parte de o partidă mult mai grea decât se anticipa, cu FC Gârceni, impunându-se cu 2-1 după ce a fost condusă la pauză Campioana Ligii a IV-a gălăţene, Metalosport, şi-a jucat sâmbătă viitorul apropiat, în partida de baraj pentru promovarea în eşalonul al treilea cu FC Gârceni, câştigătoarea competiţiei similare vasluiene. Disputa a avut loc la Odobeşti – judeţul Vrancea, pe un stadion cu un teren foarte bun dar cu tribune mult prea mici ...

Două eleve din Galaţi au luat deja BACALAUREATUL

Sâmbătă, 31 Mai 2014 05:00 | Publicat în EDUCAŢIE
În timp ce colegii lor de clasă abia se ocupă cu festivitatea de încheiere a cursurilor, două eleve din Galaţi, participante la bacalaureatul olimpicilor, au aflat vineri seară că au promovat examenul, ele putând fi considerate deja absolvente cu acte în regulă. Andra Cosmina Albulescu, eleva de la „C. Negri” care reprezintă pentru a doua oară România la internaţionala de geografie, a luat o medie foarte mare - 9,10. Acum nu-i rămâne decât să se pregătească pentru o nou ...
Gălăţenii care-şi iubesc oraşul au decis să facă mai mult pentru protejarea şi promovarea acestuia şi au decis să înfiinţeze o organizaţie prin intermediul căreia să elaboreze proiecte serioase şi să se facă auziţi de către autorităţi. „Galaţi, oraşul meu”, este noua asociaţie născută la iniţiativa a 23 de gălăţeni – directori ale instituţiilor culturale, colecţionari, profesori, fotografi, care are drept obiective promovarea civică şi culturală a oraşu ...
Peste 50 la sută din elevii de clasa a XII-a au luat note peste cinci la Limba română şi proba la alegere a profilului, în timp ce mai puţin de jumătate - 42,51 la sută - au obţinut note de trecere la proba obligatorie a profilului, la simularea bacalaureatului. Ministerul Educaţiei Naţonale a centralizat datele privind rezulatele probelor susţinute în cadrul simulării naţionale pentru examenul de bacalaureat, susţinută de elevii clasei a XI-a şi elevii clasei a XII-a. Elevii ...
Localitatea Ciocăneşti din judeţul Suceava a fost desemnată câştigătoarea primei ediţii a programului cultural şi turistic Satul cultural al României 2014, urmând ca pe parcursul anului să participe la o serie de evenimente ce vor contribui la promovarea acestuia la nivel naţional şi internaţional. AFSR - Asociaţia cele mai frumoase sate din România a organizat joi, la Ambasada Franţei la Bucureşti, o conferinţă de presă în care a fost anunţată localitatea desemnată Sa ...
Partea a doua a seriei "Wild Carpathia", intitulată "From the Mountains To The Sea" ("De la munţi până la mare", n.r.), care promoveză România şi include interviuri cu principesa Margareta şi Ivan Patzaichin, va avea premiera la nivel european, inclusiv în România, pe televiziunea internaţională Travel Channel, pe 5 septembrie, de la ora 19.00. Potrivit lui Alasdair Grant, coproducător al documentarului, cel de-al doilea episod va fi o călătorie de la Porţile de Fier până în ...
13 cadre didactice au promovat examenul de titularizare după rezolvarea contestaţiilor, aflăm de la inspectoarea generală Laura Marin. Ca urmare, numărul celor care au obţinut note între 7,00 şi 10,00 a ajuns la 390. Procentul de promovare pe judeţ a crescut cu 2 la sută, ajungând la 51,9 la sută. Tot după contestaţii, un al treilea profesor gălăţean, care a concurat la istorie, a reuşit să obţină nota 10,00, de la 9,75. ...
Pagina 11 din 12