Ce spun ministrul Apărării, premierul şi preşedintele României despre drona prăbuşită în Bariera Traian din Galaţi
Sâmbătă, 25 Aprilie 2026 18:25 | Publicat în EVENIMENT
„Nicio armată din lume nu poate intercepta resturi de dronă rezultate în urma unor atacuri masive, derulate in orice condiții de relief, la altitudini mici”, spune ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
„Războiul declanșat de Federația Rusă, chiar la granița noastră, este cât se poate de real. Este un război dur, cu consecințe dramatice pentru vieți omenești și cu efecte care, din păcate, ajung uneori să fie resimțite ...
Birocrația pune presiune pe proiectele în derulare. Programul SAFE, afectat de întârzieri
Vineri, 24 Aprilie 2026 18:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Programul SAFE riscă să fie afectat de întârzieri procedurale, avertizează Radu Miruță, care atrage atenția că birocrația și termenele limită foarte scurte pun o presiune majoră pe autorități. Potrivit acestuia, în prezent sunt 21 de proiecte aflate în derulare, pentru care mai există doar câteva săptămâni până la finalizarea procedurilor și semnarea contractelor, scrie Digi24.
„Există riscul ca nu toate proiectele să mai poată fi contractate. Imaginați-vă că ...
Miniştrii PSD şi-au dat demisia, iar premierul a anunţat cine le preia atribuţiile
Joi, 23 Aprilie 2026 19:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Miniştrii PSD și-au dat joi demisia din Guvern. Ei nu au participat la şedinţa Executivului, programată la ora 11,00, la Palatul Victoria, potrivit informaţiilor furnizate de agenţiile de presă. Social-democraţii au luat decizia privind retragerea din Guvern miercuri, în şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului.
Ilie Bolojan a anunțat, în conferință de presă, cine sunt miniștrii care vor prelua interimar portofoliile lăsate libere de PSD. „Am luat act de demisii ...
Diagnostic dur pentru industria de apărare din România
Marți, 21 Aprilie 2026 18:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a lansat un diagnostic sever asupra stării industriei de apărare din România. Prezent la un eveniment internațional dedicat tehnologiilor de securitate, oficialul a avertizat că dependența Armatei Române de importuri, în detrimentul producției interne, reprezintă o vulnerabilitate strategică majoră, potrivit HotNews.
„Armata Română, de ani de zile, era doar client, iar asta ne duce într-o situație periculoasă. În halele în car ...
România ar putea trimite militari pentru deminarea strâmtorii Ormuz
Luni, 23 Martie 2026 18:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
România ar putea trimite militari pentru a participa la operațiuni de deminare în strâmtoarea Ormuz, a anunțat ministrul Apărării, Radu Miruță. Oficialul a precizat însă că nu a fost luată o decizie finală, fiind necesară coordonarea cu aliații internaționali, informează Digi24.
Potrivit acestuia, România și-a exprimat disponibilitatea de a sprijini eforturile comune, inclusiv prin trimiterea de ofițeri de stat major, schimb de informații sau personal specializat în dem ...
Nu căutați Fukushima săracului în carul cu fân!
Sâmbătă, 21 Martie 2026 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* După ce, la o întâlnire oficială desfășurată la Berlin, s-a prezentat costumat în blugi, ca reprezentant oficial al României, Radu Miruță a recidivat. La dezbaterile de joi seara, pe buget, din Parlamentul României, Ministrul Apărării, Radu Miruță, a apărut îmbrăcat cu un tricou, peste care a tras un sacou. Hai că i-a ieșit și de data asta cu dress code-ul! Dacă îl ajută vremea, religia și starea de spirit, Miruță va profita și de "Summitul G9" de la București, cu ...
Bugetul Ministerului Apărării pentru 2026 ajunge la 49,426 miliarde de lei, în creștere cu 19% față de anul trecut, potrivit anunțului făcut de ministrul Radu Miruță. Suma reprezintă 2,45% din PIB, iar aproximativ 18,8 miliarde de lei, adică 38%, sunt alocate pentru înzestrare, informează Digi24.
Ministrul a precizat că bugetul reflectă atât necesitatea corectării unor decizii din trecut, cât și responsabilitatea adaptării la contextul internațional actual. Fondurile pentr ...
Ce sume ar primi voluntarii înrolaţi în armată
Luni, 02 Martie 2026 09:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul Apărării, Radu Miruță, a anunțat că tinerii pot să se înroleze în forţele armate, începând cu 2026, pentru prima dată, după desființarea stagiului militar obligatoriu. Programul va oferi instruire timp de patru luni pentru cei între 18 și 35 de ani, cu masă și cazare, iar la finalul pregătirii vor primi o indemnizație, în valoare de 27.000 de lei brut. Numărul locurilor depinde de buget și ar putea fi între 1.000 și 3.000. Ministrul a subliniat că unii tiner ...
Ne plac întâmplările banane cu miruțe și blugi Pyramid
Vineri, 30 Ianuarie 2026 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* S-a dovedit pseudoștiințific, policlicnic și ironic că știrile care conțin anumite personaje din spațiul public au incredibila menire de a le reda oamenilor stima de sine și încrederea în ei. Radu Miruță este unul dintre aceste personaje. Ministrul Apărării, Radu Miruță, s-a dus în vizită oficială în Germania, ca membru al unei delegații conduse de premierul Ilie Bolojan. La poza de grup prilejuită de întâlnirea delegației române cu reprezentanții Camerei de Comer ...
Păcat, păcat de sângele nedonat!
Marți, 27 Ianuarie 2026 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Legenda semi-urbană spune că, pe vremea în care era mic, Bolojan a fost la grădiniță. Dar nu ca să se laude, ci doar cât să observe vecinii simandicoși și posteritatea exigentă că și el a fost la grădi, la grupa mică. Sau grupa sanguină, cum o alintă hematologii.Potrivit publicației Gandul.ro, "premierul Ilie Bolojan continuă seria de măsuri de austeritate care lovește categoriile vulnerabile din România. După ce a tăiat beneficiile persoanelor cu handicap și a mame ...

