Ministrul Energiei cere pedepse dure și legi mai stricte
Duminică, 19 Octombrie 2025 16:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Explozia produsă, vineri dimineață, într-un bloc din cartierul Rahova, care a provocat moartea a trei persoane și rănirea altor cincisprezece, a determinat autoritățile să anunțe măsuri ferme. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că va propune modificarea cadrului legislativ, astfel încât responsabilitățile în cazuri similare să fie clar stabilite, informează Mediafax.
„Îmi asum că voi veni cu modificare de legislaţie, dacă va fi cazul, pentru ca toate aceste fi ...
„Zeciuirea” funcţionarilor care gestionează fonduri europene. Reacţii şi comentarii
Duminică, 19 Octombrie 2025 17:00 | Publicat în Bani Europeni
„Şefii - 40 la sută bonus! Dar salariaţii care realizează efectiv munca şi se încarcă cu responsabilitatea, ce bonus primesc?”, a fost unul dintre numeroasele comentarii la articolul „Austeritatea «mușcă» din salariile şefilor Consiliului Judeţean Galaţi”, publicat săptămâna trecută. Ei bine, şi personalul care se ocupă de gestionarea proiectelor europene a fost afectat de această diminuare cu zece la sută a majorării salariale acordate.
Articolul „Austeritate ...
Rușii, vinovați pentru prăbușirea avionului azer de pasageri
Joi, 09 Octombrie 2025 18:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi că apărarea aeriană a Rusiei este responsabilă pentru doborârea unui avion de linie azer în decembrie, soldată cu 38 de morți, potrivit AP și Mediafax.
Este prima sa recunoaștere a responsabilității ruse pentru incidentul aviatic, făcută în timpul unei întâlniri cu președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev.
Avionul de pasageri al Azerbaijan Airlines s-a prăbușit pe 25 decembrie 2024, în timp ce zbura de la Baku spre Groznîi, ...
Ministerul Culturii promite salvarea Băilor Herculane
Vineri, 03 Octombrie 2025 16:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministerul Culturii a anunțat că va coordona un amplu plan de intervenție pentru salvarea ansamblului balnear de la Băile Herculane, considerat unul dintre cele mai valoroase din Europa, conform Mediafax.ro.
La conferința „Salvați Băile Herculane!”, desfășurată la Academia Română, secretarul de stat Koppány Ötvös a transmis mesajul ministrului Demeter András István, care a subliniat: „Salvarea Băilor Herculane nu este doar o obligație legală, ci o responsabilitate mora ...
România traversează, de ani buni, o criză tăcută, dar extrem de vizibilă: cea a animalelor fără stăpân. Printre discuțiile despre austeritate, despre educația șubrezită sau despre lipsa banilor, se strecoară și această problemă, pe care o întâlnim la fiecare plimbare prin parc sau pe stradă. Unii dintre noi o simțim chiar pe pielea noastră, atunci când un câine ne latră sau ne mușcă.
Ca să înțelegem de unde vine această problemă, trebuie să ne uităm la cauze. ...
Pe ce străzi din Galaţi se produc cele mai multe accidente. Zone, zile şi ore de risc
Vineri, 19 Septembrie 2025 19:00 | Publicat în SOCIETATE
În perioada 1 ianuarie 2020 - 31 decembrie 2024, la nivelul județului Galați s-au înregistrat 808 accidente rutiere, dintre care 147 au fost urmate de rănirea gravă sau decesul persoanelor implicate (18%), rezultă dintr-o analiză a Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Galaţi.
Dintre acestea, 436 de accidente s-au produs la nivelul Poliției Municipiului Galați, 231 la nivelul Poliției Municipiului Tecuci, 116 la nivelul Poliției Orașului Târgu Bujor, iar 25 la nivelul Pol ...
Gălățenii, printre campionii colectării uleiului uzat
Joi, 18 Septembrie 2025 13:30 | Publicat în ECONOMIE
Auchan România a anunțat colectarea a peste 1,6 milioane de litri de ulei uzat de la clienţi din întreaga ţară, începând din 2019, într-una dintre cele mai de impact acţiuni de responsabilitate ecologică din retailul românesc.
Până în prezent, peste 1,3 milioane de români au participat activ în campanie. Cantitatea totală de apă salvată de la contaminare depăşeşte 1,6 trilioane de litri, echivalentul necesarului de apă pentru supravieţuirea populaţiei Bucureştiului pe ...
Un băiețel în vârstă de trei ani, din comuna Munteni, a ajuns în stare gravă la spital după ce mai mulți câini l-au atacat chiar în curtea casei.
Tatăl micuțului, cel care l-a dus de urgență la Spitalul din Tecuci, a povestit că animalele fără stăpân, aflate slobode pe ulițele satului, au pătruns în gospodărie și l-au mușcat pe copil, provocându-i leziuni.
Medicii i-au acordat primul ajutor, dar, din cauză că rănile sunt foarte grave, au decis să îl transfere la ...
Premierul Bolojan, tăcut pe tema creşterii TVA
Marți, 15 Iulie 2025 18:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Premierul Ilie Bolojan a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor legate de majorarea TVA, după ce a participat la dezbaterea „150 de ani de la crearea Partidului Național Liberal”, organizată la Biblioteca Academiei Române, relatează Digi24. În fața insistențelor presei, premierul a rămas ferm: „Voi face întotdeauna declarații atunci când ele sunt organizate. Degeaba insistați, că nu se va întâmpla nimic.”
Controversele au pornit după ce președintele Nicu ...
Incendierea vegetației, strict interzisă în județul Galați
Miercuri, 09 Iulie 2025 08:00 | Publicat în Regional
În contextul incendiilor de vegetație produse recent în mai multe zone ale județului Galați, Direcția Județeană de Mediu trage un semnal de alarmă și solicită populației respectarea strictă a prevederilor legale privind interzicerea arderii miriștilor, stufului, tufărișurilor și vegetației uscate.
Autoritățile reamintesc că incendierea terenurilor, indiferent dacă acestea sunt deținute cu acte sau fără acte, este nu doar periculoasă, ci și ilegală. Practica aprind ...
Pagina 1 din 2