Peste 120 de controale ale Gărzii de Mediu, în luna septembrie
Sâmbătă, 11 Octombrie 2025 13:30 | Publicat în Regional
În luna septembrie, comisarii Gărzii Naționale de Mediu - Comisariatul Județean Galați au continuat acțiunile de inspecție și control, având ca scop principal verificarea modului de respectare a legislației de mediu, prevenirea poluării și gestionarea corectă a deșeurilor.
Conform instituției, au fost efectuate 123 de controale, dintre care 72 planificate, și au fost aplicate 11 sancțiuni principale - șapte avertismente și patru amenzi contravenționale, în valoare totală d ...
România, condamnată de CEDO în 49 de cauze
Joi, 02 Octombrie 2025 17:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
România a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în 49 de dosare judecate în 2024, potrivit unui raport transmis de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), informează Digi24.
Din cele peste 3.000 de sesizări depuse de cetățeni, doar 58 au fost analizate, iar în 29 dintre cazuri problemele invocate au vizat condițiile de detenție, considerate o situație repetitivă.
Doar 20 de cauze au vizat alte drepturi, între care trei procese privind dreptul la un p ...
Gălăţenii, scoşi din răbdări de automatele de bilete. Ticketing cu surprize şi sincope
Duminică, 07 Septembrie 2025 19:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Jucători păguboşi la loterie, aşa se simt de cele mai multe ori gălăţenii, când încearcă să-şi cumpere bilet de călătorie de la automatele Transurb. Ar trebui să fie pregătiţi atât pentru plăţi electronice, cât şi cu cash, în funcţie de hachiţele aparatului. Iar unii dintre ei ar putea realiza chiar o hartă a automatelor nefuncţionale.
Aşa cum aţi putut afla din ziarul „Viaţa liberă”, la jumătatea lunii iulie 2025, Transurb a a încheiat un contract de prest ...
Amenzi de un milion de lei aplicate de Protecția Consumatorilor Galați
Luni, 28 Iulie 2025 18:00 | Publicat în SOCIETATE
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Galați a desfășurat, în perioada 1 iunie - 20 iulie, o amplă acțiune de supraveghere a pieței, în special în contextul valului de căldură care a afectat județul.
În urma acestor controale, au fost aplicate amenzi în valoare totală de 991.500 de lei, au fost oprite definitiv de la vânzare produse în valoare de 16.843 de lei, iar două supermarketuri și o patiserie au fost închise temporar (activitatea acestora a fo ...
Pensionari păcăliţi de doi infractori din Galaţi
Duminică, 27 Iulie 2025 17:45 | Publicat în SOCIETATE
Polițiștii au reținut vineri, 25 iulie, în Sectorul 5 al Capitalei, un bărbat și o femeie care au înșelat mai multe persoane, majoritatea în vârstă, convingându-le să le ofere diverse sume de bani. Mai mult, aceștia ar fi intrat în casa uneia dintre persoane, de unde au sustras 500 de lei.În perioada 10-25 iulie, polițiștii au înregistrat mai multe sesizări privind comiterea unor fapte de înșelăciune și furt din locuință, săvârșite pe raza Sectorului 5. Infractorii l ...
Garda de Mediu Galaţi şi-a intensificat verificările în luna iunie
Joi, 03 Iulie 2025 19:00 | Publicat în Regional
În luna iunie, comisarii Gărzii de Mediu Galați au desfășurat un amplu program de verificări la operatorii economici din județ, realizând un total de 150 de controale. Dintre acestea, 52 au fost controale planificate, iar 98 neplanificate, efectuate ca urmare a autosesizărilor, sesizărilor primite sau în colaborare cu alte autorități.
În urma verificărilor, au fost constatate mai multe nereguli care au dus la aplicarea de sancțiuni. Garda de Mediu a aplicat şapte amenzi, în v ...
Amenzi de peste 250.000 de lei de la Garda de Mediu
Miercuri, 14 Mai 2025 10:30 | Publicat în Regional
Comisarii Gărzii Naționale de Mediu - Comisariatul Județean Galați au efectuat, în luna aprilie, un total de 113 acțiuni de inspecție și control, din care 60 au fost neplanificate.
Neregulile constatate de comisarii de mediu s-au transformat în nouă amenzi, în valoare totală de 257.500 de lei, 11 avertismente și două suspendări de activitate.
Tot pe durata lunii aprilie, au fost înregistrate 28 de sesizări venite din partea gălățenilor. ...
146 de incidente electorale, fără situații deosebite
Duminică, 04 Mai 2025 22:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au înregistrat, duminică, 146 de sesizări de posibile incidente electorale, fără să fie înregistrate situații deosebite din punctul de vedere al atribuțiilor structurilor ministerului, a informat purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, într-o declarație de presă.
"23 de semnalări nu au fost de competența MAI și au fost declinate către Autoritatea Electorală Permanentă sau către birourile electorale. Alte 22 de sesizări ...
De unde a avut George Simion adresele a peste un milion de pensionari
Marți, 29 Aprilie 2025 20:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Articolul publicat la finele săptămânii trecute în cotidianul „Viața liberă” - „Scrisori de la George Simion pentru pensionarii din Galați. Baze de date «traficate» electoral” - și-ar fi putut găsi un răspuns, în direct, chiar de la prezidențiabilul care le-a trimis. Din păcate, candidatul AUR a ales să părăsească dezbaterea organizată de postul tv Digi 24, la Palatul Cotroceni, luni seara. Dar jurnalistul Florin Negruțiu a ales să-i adreseze, totuși, o întrebare ...
Din ce în ce mai mulţi cititori ne scriu, ne trimit pe adresa redactiei sesizări, fotografii şi întrebări pentru municipalitate, Poliţia Locală şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor. Le mulţumim tuturor şi îi asigurăm că facem tot ce ne stă în putinţă să semnalăm situaţiile în neregulă, indiferent de domeniu.
Astăzi, o imagine care ne-a parvenit de la un cititor din zona centrală a oraşului. Omul se întreabă, pe bună dreptate, dacă tot s-au cheltuit atâţia b ...