Cum s-a păcălit Oțelul la transferul lui Cisotti. FCSB a cumpărat perla Galațiului pe bani puțini
Miercuri, 12 Martie 2025 19:00 | Publicat în SPORT
Cel mai scump jucător vândut de gruparea gălățeană de la reînființare se dovedește a fi o afacere nesatisfăcătoare pentru clubul roș-alb-albastru.
Oțelul își freca mâinile de bucurie în pauza de mercato de iarnă, după ce s-a mai stabilizat financiar ca urmare a plecărilor unor jucători importanți. Acele plecări n-au fost însă speculate la maximum, pentru venituri cât mai mari. Dacă la plecarea lui Jurici nu s-a încasat nimic, deși el a semnat ulterior din postura de ...
Ultimul fotbalist transferat la Oțelul în cea mai recentă perioadă de mercato este Eric Bicfalvi, sosit liber de contract din Rusia.
Fotbalistul în vârstă de 37 de ani, care în trecut a mai evoluat în România pentru Steaua și Dinamo, ar putea să debuteze pentru Oțelul în meciul cu Poli Iași, de vineri, ora 17:00. Bicfalvi se va afla, cel mai probabil, pe banca de rezerve, urmând a primi primele sale minute în tricoul roș-alb-albaștrilor de la sosirea sa la Galați.
Interesan ...
Sindicatul Național Sport și Tineret a organizat o manifestare prin care se alătură protestului național pentru salvarea sportului românesc.
În același timp, se cere stoparea intențiilor de transfer, de la 1 iulie 2025, a cluburilor departamentale și direcțiilor județene pentru sport în subordinea administrațiilor locale (primării și consilii judeţene).
Despre evenimentul de la Galați, desfăşurat în faţa Patinoarului, la care au luat parte un mare număr de angajați memb ...
Fost jucător din prima ligă spaniolă, noul atacant al Oțelului
Joi, 06 Februarie 2025 19:00 | Publicat în SPORT
Oțelul a bătut palma cu un vârf sud-american, care va ajunge în următoarea perioadă în România, însă va mai dura cel puțin o lună până va dobândi drept de joc.
Căutările gălățenilor pentru un atacant s-au oprit pe piața sud-americană, de unde l-au depistat pe Stiven Plaza (25 ani), care a evoluat ultima oară în Mexic, pentru echipa Venados FC, la care a marcat de două ori în 13 partide. Cariera lui a intrat într-un con de umbră în ultimii ani, după ce în sezonul 2 ...
Diego Zivulici s-a întors la Oţelul, după 17 zile de absență
Marți, 28 Ianuarie 2025 18:00 | Publicat în SPORT
După ce a plecat de la Oțelul pentru a semna cu o echipă dintr-o țară asiatică, mijlocașul croat Diego Zivulici s-a întors la gruparea roș-alb-albastră după numai 17 zile de absență.
Zivulici va reveni la statutul de căpitan, care i-a fost atribuit după plecarea lui Cisotti, iar noul său contract este valabil până pe 30 iunie 2026, cu un an în plus față de vechea înțelegere.
"A trecut foarte puțin de când vă mulțumeam și vă rugam să mă înțelegeți că trebuie s ...
După mai multe plecări de jucători, Oțelul a reușit primul transfer
Joi, 09 Ianuarie 2025 17:20 | Publicat în SPORT
Gruparea gălățeană a pus la cale în mod oficial prima mutare, urmând ca și alți jucători noi să sosească la echipă în zilele următoare.
Oțelul a reușit să facă primul transfer din această perioadă, în persoana lui Alexandru Burcea (19 ani), adus de la Concordia Chiajna. Acesta evoluează pe post de extremă ofensivă (stânga sau dreapta) și vine după evoluții foarte bune în ultimele două sezoane la formația ilfoveană. Burcea a marcat de două ori în actuala ediț ...
Încă un jucător al Oțelului întărește o echipă de play-off
Marți, 07 Ianuarie 2025 12:00 | Publicat în EVENIMENT
Lista plecărilor de la Oțelul este de-a dreptul impresionantă în această pauză de mercato, mai ales dacă ținem cont de destinațiile fotbaliștilor plecați.
Astfel, după vânzărea lui Cisotti la FCSB și a lui Pop la Dinamo, un alt jucător de la Oțelul a semnat cu una dintre echipele ce luptă la titlu. Este vorba despre atacantul Stipe Jurici, care a semnat cu CFR Cluj, din postura de liber de contract, o înțelegere valabilă pentru un sezon și jumătate. Bosniacul a reziliat c ...
După ce a avut de îndurat multe probleme de lot, în special în privința jucătorilor din linia apărării, antrenorul Dorinel Munteanu a recurs la legitimarea unui nou fundaș
Astfel, în curtea Oțelului a sosit Martin Angha, un fundaș central polivalent pentru a acoperi orice post din apărare. Elvețianul Angha s-a format la Arsenal, echipă pentru care a debutat într-un meci de Champions League. În vârstă de 30 de ani, a suferit mai multe accidentări de-a lungul carierei, ceea ce ...
Oțelul a picat un loc în clasament, fără să fi pierdut niciun meci
Miercuri, 02 Octombrie 2024 07:00 | Publicat în SPORT
Gruparea gălățeană se află în continuare pe podium, dar faptul că a scăpat șansa de a câștiga meciurile pe care le controlează îi dăunează asupra poziției din clasament. Oțelul putea fi liderul autoritar al Superligii dacă ar fi reușit să își câștige meciurile pe care le-a avut în mână, cum ar fi cel de la Arad (cu gol primit din penalti în 90+5), ori cele cu Dinamo (echipă cu multe absențe) și Rapid (dominare totală în repriza a doua). Dar fără să mai socotim ...
Un alt transfer parafat la Oţelul. Noul venit evoluează pe post de inter
Marți, 01 Octombrie 2024 13:00 | Publicat în EVENIMENT
Chiar dacă perioada de mercato s-a închis de aproape o lună, repetatele anunțuri ale lui Dorinel Munteanu că va mai aduce jucători au fost confirmate. Astfel, în curtea Oțelului a ajuns de luni belgianul Samy Bourard (foto). În vârstă de 28 de ani, evoluează pe post de inter și poate fi folosit și ca extremă. În ultimele două sezoane, Bourard a jucat în Israel pentru Hapoel Hadera, echipă de la care a sosit și Jonathan Cisse în urmă cu un an. Dacă sezonul anterior n-a fost ...